Subminarea economiei de stat se va scoate din Codul Penal

Mare jale, mare, în mass media, în special la televizor, din ce am înțeles, cu privire la scoaterea infracțiunii de „subminare a economiei de stat” din Codul Penal.

Mi se pare o porcărie. Infracțiunile anchetate acum în celebrul caz al gazelor pot fi, la fel de bine, asociate unor infracțiuni economice cu consecințe deosebit de grave, cu circumstanțe agravante, și cu asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Deci, oricum, nu dispare infracțiunea, nu se șterge, nu pleacă nicăieri, ci se schimbă denumirea și încadrarea juridică a faptei, în cel mai rău caz, cu șanse de pedeapsă identică.

Apoi, din câte știu eu, poate greșesc, noua aplicabilitate a Codului Penal nu este retroactivă, astfel că faptele incriminate acum de Codul Penal pentru infracțiuni produse conform prezentului Cod Penal nu se vor pedepsi sau ierta conform unui viitor Cod Penal, deși s-ar putea să greșesc.

Oricum, mie mi se pare mai important ca:

  1. Ăia vinovați să fie condamnați.
  2. Averile ilicite să fie confiscate, că acum avem cadrul juridic. Că doar n-ar fi prima dată.

… decât ca ăia să fie judecați pentru o faptă cu o denumire anume. Nu-mi pasă de numele faptei, îmi pasă de pedeapsa aplicată.

Oare de ce majoritatea presei nu vorbește despre principiul acesta ci preferă să bată apa în piuă de parcă ar fi sfârșitul lumii? Adică, înțeleg manipularea:

– Bă, ăștia vor să-i scape pe ăia de or furat, după ce i-or prins și acuzat.

Dar, totuși, nu e prea mult?

6 Comentarii

  1. Bogdan 09 ianuarie 2012 la 13:33 - Raspunde

    Nu zici rau, dar nu stiu ce ti-ar fi putut da tie sperante ca-i vei si vedea condamnati pe astia… Circ, tata, circ si nimic mai mult… sa vada prostimea ca se munceste…

  2. joita lucian 10 ianuarie 2012 la 14:34 - Raspunde

    Pai macar daca tot ne jefuiesc..sa o faca in legalitate!:))

    • Robin Molnar 16 ianuarie 2012 la 08:19 - Raspunde

      Ca și până acum, adică? =))

      • joita lucian 16 ianuarie 2012 la 11:52 - Raspunde

        Da dar acum o vor face cu noi la masa…pana acum ne mai pacaleau..acum ne dau in nas si ne iau bunurile:) ca e legal!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.