Tabu: Oțetul de sărbători

Dragii mei, a venit iarăși acea perioadă din an când, invitat pe la varii gospodării fiind, sunt politicos poftit la felurite degustări de oțeturi și alte acrituri dubios înduioșătoare.

Mergând pe principiul că nu orice zboară se mănâncă, nu tot ceea ce iese din struguri este vin. Or, în fiecare iarnă, am noroc de mulți gospodari care îmi laudă vinurile proprii senzațional de bune, spumoase, intense, seci:

– Hai să te servesc cu un vin bun, de casă, nu porcării din comerț de care bei tu. Noi l-am făcut. Zi și tu de nu e bun! Am băut mai demult din el (probabil când era proaspăt, când orice vin e bun) și n-am avut nimic a doua zi.

Mda, adevărul că majoritatea sunt bune la acrit oțetul și murăturile, având o vagă nuanță de licoare bahică, dincolo de perfectul gust de oțet de masă, iar adevărul este că mereu mi-am dorit mai mult acid în stomac, să mă ajute la digestie…

Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt un tip pretențios. Pot, foarte bine, să beau și apă de la robinet, dar când mă îmbii cu un vin de casă bun și-mi servești o dubioșenie acră, pentru că ori nu știu, ori nu contează, încep să mă gândesc serios la fundamentul relațiilor dintre noi. Mai bine îmi zici direct:

– Am făcut un vin bun, n-am știut să-l păstrez și s-a acrit. Ce zici, te bagi?

E cel mai fair play. Înțeleg că, no, mai cumpără omul un pic de vin îndoit cu apă și se acrește, și eu pățesc, dar totuși! Eu îi respect pe ceilalți îndeajuns de mult încât să nu-i îmbii să se îmbete cu oțet. Serios de nu.

Dragii mei, dacă așteptați musafiri la masă și urmează să îi serviți și cu vin de casă, vă rog io să gustați vinul înainte, într-un pahar. O gură de gust nu e suficient, beți o jumătate de pahar sau un pahar, savurându-l. Dacă ați savurat un pahar, sau o jumătate, și vă e gura pungă, nu le faceți neplăceri oamenilor servindu-l la masă, dacă țineți la ei. Gura pungă înseamnă oțet. Nu credeți? Beți un pahar de oțet, să vedeți.

În fine, nu e nicio rușine să nu te pricepi să faci vin, chiar dacă ai un pic de vie pe lângă casă. Sau nu e nicio rușine să nu știi să-l păstrezi. Nici eu nu știu. Și, mai mult, eu nu mă pricep la tencuit, zidit și alte de-astea, deși nu stau în peșteră. De aia nici n-o să mă auziți vorbind despre tencuieli și zidării făcute de mine.

Deci nu, ca să nu o lălăi, un pahar de vin oțetit pe lângă o friptură, oricât de bună, este moartea pasiunii. E ca și cum, în timpul unei partide de amor, ți s-ar spune că ești mai tare decât un vecin sau un amic… Nu se face. Oricât de bune ar fi sarmalele și prăjiturile, ele cad greu la fiere în timpul unei beții cu oțet. Plus că este și un pic degradant… Pe cuvânt de nu.

În fine, treaba asta îmi pare un fel de a ne ignora invitații. Greșesc?

2 Comentarii

  1. Mihai Todor 29 decembrie 2011 la 21:56 - Raspunde

    Bă, te afli în țara în care unii (destul de mulți) beau și țuică de pufoaică, doar ca să aibă parte de alcool, pentru că, vezi tu, “viața-i grea”. Un vin nițel acru e o băutură sofisticată pentru o bună parte din România…

    • Robin Molnar 31 decembrie 2011 la 12:35 - Raspunde

      OK, dar eu nu mă învârt prin asemenea cercuri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.