Un aspect de finețe al scandalului Microsoft
Ecaterina Andronescu, în special de-a lungul prea-lungilor săi ani de mandat la șefia Ministerului Amputației Intelectuale, s-a bucurat de o largă susținere din partea diverșilor securiști instalați în funcții didactice împănați cu priceperea cu care tâmplarul vorbește despre arta sculpturală a lui Brâncuși.
Oamenii ăștia din sistem, care vedeau cât e gaura și cât e punga, toți cei care au susținut-o, trebuie să plece din sistem, să fie deferiți cercetării penale nu pentru opiniile lor corupte, ci pentru tăinuirea actelor de corupție, pentru destrămarea sistematică a singurei șanse de întremare spirituală și materială a poporului român.
Șefii de sindicat care au susținut-o pe la TV și toți cei care au votat-o în conducerea Universității București trebuie să răspundă, pentru că ei au fost complici în actul ei, pentru că nu poți să furi atât de mult, de la atât de mulți, și nimeni să nu-și dea seama.
Chiar și presupunând că șefi de instituții și de catedre nu s-au prins, deși este total exclus, aceasta le probează incompetența, fapt pentru care trebuie să plece.
Ca idee, atunci când Ecaterina Andronescu va cădea, și va cădea, și restul sistemului mafiot construit de ea va trebui să plece. Și n-o va face de bună voie, de aceea trebuie să începem de pe-acum să ne scăpăm de ei.
Ai impresia ca afacerea cu Microsoft e buba si au descoperit coruptia?
Doamne cite sunt si cum sunt dirijate.
La ce sistem s-a creat, visezi mult prea departe, părerea mea, nu sunt șanse mari sa cada, iar ceilalti din sistem sa cada? exclus cu E mare.
Corect. O sa fie Androneasca de vina pentru tot (o vreme, pana trece scandalul) si restul raman pe pozitii.
Pana acum, de vina e Funeriu si Vreme.
:)) Și noi.