Un paradox al istoriei
Paradoxul face ca unul dintre puținele lucruri decente ale istoriei naționale recente să fie invadarea militară a Ungariei în 1919. Spre deosebire de ceea ce am învățat la școală, se pare că Ungaria a cerut ajutorul României de a scăpa de Bela Kun care dorea instaurarea unui regim bolșevic în țara vecină.
Mai interesant decât atât este, dacă e să ne gândim un pic, faptul că Ungaria pierduse Transilvania în favoarea României cu doar câteva luni în urmă (oricum, mai puțin de un an), dar tot ne-au cerut ajutorul. Știți de ce ni l-au cerut nouă? Pentru că știau că noi, spre deosebire de ruși, nu uităm să mai și plecăm. Oricum, rușii nu aveau niciun interes să ajute Ungaria să scape de bolșevism, doar ei erau deja bolșevici.
Sper că vedeți subtilitatea și profunzimea paragrafului de mai sus: deși a pierdut o treime din teritoriu în favoarea României, Ungaria ne-a cerut ajutorul. Pentru că avea încredere în verticalitatea noastră. Să ținem minte asta! Și nu i-am cotropit. I-am ajutat, am rezolvat problema și ne-am întors acasă. Să ținem minte și asta, este important.
Și nu numai că i-am ajutat, dar i-am ajutat împotriva opoziției Rusiei care ne sufla în ceafă. Iată un frumos și înălțător exemplu de cooperare a unor țări mici ce vor a se proteja reciproc împotriva unei ciume de o cruzime fără precedent în istoria umanității.
Oricât de ciudate și de dificile ar fi fost relațiile politice dintre România și Ungaria după Primul Război Mondial, acestea erau guvernate de niște principii sănătoase. Frumos! Decent.
Credeți că ne-am mai putea ridica vreodată la înălțimea și verticalitatea înaintașilor noștri?
Trackbacks/Pings