Una despre Dumnezei și pedepse
În Iran, Zeynab Jalalian și Hossein Khezri își așteaptă execuția, fiind acuzați că-L urăsc pe Dumnezeu (mă rog, cred că e Allah la ei). Este și o petiție pe chestia asta, dacă aveți chef s-o semnați. Dar să nu divaghez.
Deci cică unii îl urăsc pe Dumnezeu, de aceea legea îi pedepsește cu moartea. Eu nu înțeleg o chestie: de ce legea trebuie să îi pedepsească? Adică, într-un fel, dacă legea îi pedepsește, putem deduce că Dumnezeu are nevoie de protecția ei fiindcă El este neputincios?
Gândindu-mă și la însângeratul trecut al creștinătății catolice, hai să povestim și despre Inchiziție. Inchizitorii îi pedepseau pe oameni, pe păgâni sau eretici, fiindcă aceștia nu-L înghițeau pe Dumnezeu. De ce Inchiziția îi pedepsea și nu Dumnezeu însuși? Este, cumva, pentru că El este neputincios și are căile încâlcite?
Ideea că Dumnezeu are nevoie de protecție legală mi se pare dezgustătoare fiindcă implică nu un Dumnezeu atotputernic, cum Îl știu eu, ci unul slab și neputincios.




Am vazut un documentar cu o chestie interesanta: ei se roaga la Allah [el este profetul], dar divinitatea este Dumnezeu. Ceea ce mi se pare ciudat.
Revenind la subiect: nu sunt de acord cu aceste legi ale lor, dar…de ce sa ma bag? Ei se baga in legile noastre? Intr-adevar este vorba de viata unui om, dar omul ala a ales sa ramana acolo si ar trebui sa respecte legile lor…desi dragostea cu forta eu stiam ca nu exista.
Cred ca ma contrazic singura :)))
=D Da. Și eu cred că te contrazici singură. =D
Mnezio descris in Biblie/ Coran/ Tora e profund uman, rau, razbunator, carcotas, barfitor, curvar, hot, criminal, las, cu maini, picioare, cu copii ce fut pamantencele…
NU are nici-o legatura cu Suprema Putere! Parere, nu doar a mea…
=D Îți dai seama că dacă am începe o polemică despre religie, nu am termina niciodată. =D
Din capitolul "Discutiile despre D-zeu nu mai au sens, pt. ca D-zeu nu exista, iar a discuta despre ceva ce nu exista e o pierdere de timp"
Nu e nimic de inteles la un set de reguli construite pe credinta in ceva care nu exista.
P.S.: "Ideea că Dumnezeu are nevoie de protecție legală mi se pare dezgustătoare fiindcă implică nu un Dumnezeu atotputernic, cum Îl știu eu, ci unul slab și neputincios."
Nu stiam ca l-ai cunoscut personal pe Dumnezeu. Ai cumva dunga rosie pe buletin? Ca auzisem ca doar acel gen de oameni converseaza cu fiinte imaginare.
=) L-am cunoscut personal pe Dumnezeu. Poți să mă legi, dacă poți demonstra altceva. Dar cum n-ai fost acolo, mă îndoiesc că ai putea demonstra ceva. =D