Nu, nu mă refer la dealeri ci la alt fel de distribuitori şi anume la cei ce fac şi vând asigurări de locuinţe. Şi nu, nu mă refer la multinaţionale ci la companiile mici, de cartier, că sunt şi din acelea.

A fost cutremur şi s-a simţit în Bucureşti. Oamenii au mers şi şi-au făcut asigurări, ceea ce este un lucru bun. Numai că în naşpetul spirit bişniţar românesc unii şi-au făcut asigurarea de locuinţă la firme mici şi mai ieftine, după principiul:

– Dar ce are? Că tot asigurare este.

Păi cam are. Că omul îşi cumpără asigurarea, dar dacă, Doamne – fereşte, vine un seism major, situaţia se împute. Pentru că firma respectivă nu va putea plăti despăgubirile, că nu are de unde. Şi aşa omul trăieşte cu iluzia că cineva îi ţine spatele. Este fals. Este doar o iluzie.

După evenimentele din 11 Septembrie din SUA compania de asigurări care avea în portofoliu clădirile World Trade Center, o multinaţională imensă, a avut probleme în a plăti despăgubirile cuvenite, de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Or, o companie mică nu are nicio şansă să dea banii pe care îi promite clienţilor. Pot să fie şi contracte bătute în aur!

Treaba asta se întâmplă pentru că nu există niciun mecanism care să verifice ca fiecare asigurator să se întindă doar atât cât îi permite plapuma, iar cum toţi aleargă după profituri record vă daţi seama că singura limită pe care o au în a vinde poliţe (iluzii, de fapt) este dată de numărul de clienţi ce semnează la ei…

A nu se înţelege greşit, consider că asigurările sunt necesare. Şi mai consider că asigurările obligatorii ale locuinţei sunt un lucru bun. Doar că limita aceea de despăgubire de 20,000 de euro este un fiasco. În fine, cum staţi cu asigurările? Că eu momentan n-am ce să asigur, dar mă gândesc să-mi asigur blogul (oare se poate?). Pe bune.