Vizavi de ciocnirile mămești din blogosferă, manifestate în special la Denisuca pe blog, la articolele astea două despre mame (unu și doi). M-aș fi așteptat ca majoritatea mamelor să fie un pic mai blânde, sincer să fiu. De exemplu, dacă ai o cățea care e rea, o duci la montă și o lași să puie o dată sau de două ori, să intre în contact cu latura ei sensibilă și să se regleze hormonal.

Se va observa că, după aceea, va fi mult mai blândă. Ba, chiar, treaba asta merge și la masculi, atât la oameni cât și la alte mamifere: îi duci la montă, se calmează și se îmblânzesc. Nu de tot dar, oricum, substanțial.

Și tot vizavi de chestia asta, poate îmi spune și mie cineva:

Care este deosebirea dintre:

• o mamă care se dă cu fundul de pământ pentru o sumă de bani pentru ca ea să stea acasă doi ani în loc de unul;
• o mamă care stă cu fundul de pământ și cerșește cu pruncul în brațe plângându-se că este săracă, preferând să stea acasă și să nu muncească?

În fond:

• copilul are dreptul respectat, alocația de stat de 200 de lei din bugetul CAS la care a contribuit și mama.
• orice pretext are la bază copilul și scopul de a sta acasă.

Și-apoi ce e mai important:

• Să-ți dea statul niște bani să stai acasă;
• Sau să fie bebelușul sănătos?

Ca atare

• Dacă preferi să stai acasă mai mult de un an, de ce să nu o faci pe banii tăi?

Restul argumentelor, că plătim taxe, că una, că alta nu-și au rosul. Să zicem că ambii soți lucrează. Ambii plătesc taxe, dar numai unul își poate lua concediu maternal. Sesizați subtilitatea? Unul mereu va plăti fără a beneficia. Așa că nu înțeleg smiorcăiala, sincer să fiu.

Bine, prefer să nu intru în hora mămicilor care și-au dat seama că au făcut ceva deosebit dând naștere unei vieți, de parcă treaba asta nu se întâmplă de miliarde de ani sau ceva. Înțeleg: miracolul vieții, sensibilitate, iubire, dăruire, chestii. Dar parcă să te ascunzi în spatele unui copil mi se pare josnic.