În 13 Iunie 1990 "democraţia autentică" (sau totalitarismul deosebit, cum vreţi să îi spuneţi) era periclitată de elemente fasciste şi drogate (Oare comuniştii de ce se tot leagă de duşmani spunându-le fascişti? E ca şi cum o parapantă o vorbeşte pe una de rău spunând că-i curvă.) care ocupaseră Piaţa Revoluţiei în 22 Aprilie 1990.

Ţin minte că am auzit apelul lui Ilici Lenin Iliescu cerându-le minerilor să vină şi să elibereze bucureştiul, ceea ce s-a şi întâmplat, într-un acces de răbufnire violentă cum nu prea s-a pomenit în istorie. Cât de intelectual ninja să fii să ţii piept bordurilor zburătoare aruncate de nişte mâini mai forţoase decât IQ-ul tău?

Şi cât de repede să fugi, fiind înconjurat pe toate părţile de minerache şi trupe ale MAI îmbrăcate în uniforme minereşti noi? Şi unde să fugi? Şi cum să te fereşti de ploaia de scatoalce venite din toate direcţiile de la oameni ce luptau pentru libertare?

Adică şi minerii şi intelectualii luptau pentru aceeaşi treabă, numai că Ilici i-a minţit pe primii şi i-a întors împotriva intelectualilor, care şi-au luat-o pe coajă cu un scor zdrobitor, la propriu, cu zeci de morţi care n-au fost răzbunaţi niciodată.

Culmea sadismului, a inumanităţii şi a injustiţieie, este că Iliescu le-a mulţumit personal acelora care au înăbuşit o manifestare autentic democratică, unora printre care se aflau şi criminali de drept comun. Nu generalizez, nu toţi minerii sunt criminali, din contră.

Astăzi, acei mineri care au participat la acele evenimente nu mai sunt în rândurile minerilor. Şi-au băgat disponibilizarea începând cu 1997, când a început, la cârmă aflându-se Radu Berceanu, declinul energetic românesc.

Acele evenimente consituie o palmă dureroasă dată atât bucureştenilor şi petroşenenilor deopotrivă,  cât şi democraţiei, justiţiei, bunului simţ şi României, în ansamblul ei. Lecţia de învăţat cred că este următoarea:

Asta se întâmplă când pui botul la ce spune mincinosul şi comunistul de Iliescu.

Din păcate, însă, unii nu vor învăţa niciodată. Şi da, sunt un golan.