Ah, de când așteptam eu clipa asta…
În seara asta, la ora 23,33 am intrat pe ușă cu ultimele bagaje. Gata, sunt în garsoniera mea și încep să îmi trăiesc visul, ceea ce vă doresc și vouă. Pur și simplu, mă simt excepțional, nu altceva. Bine, de fapt sunt multe chestii pe care aș vrea să vi le povestesc. Am nevoie, însă, și de odihnă că deh, prea sunt activ multe ore pe zi.
De exemplu azi am fost la Kaufland să iau și eu una – alta, ca pentru casă nouă. Și am stat în magazin două ore și jumătate, precum cele mai aprige dintre gospodine. Și nici măcar n-am văzut decât jumătate din el, pentru că m-am uitat cam câte chestii am luat, am evaluat bugetul și de la jumătatea magazinului m-am îndreptat direc spre casă.
Ideea este că deabia aștept să îmi gătesc. Mi-am luat condimentele necesare pentru ciorbă și supă pentru cel puțin două săptămâni. Mai trebuie să-mi iau niște cartofi ca să-mi fac Sâmbătă o tocăniță și ceva pulpe de pui (urât am comis-o aici!), eventual o pun de-o friptură. Bine, ăste este premiul de consolare că eu aș fi vrut să inaugurez garsoniera cu sarmale dumnezeiești. Numai că nu mă descurc să găsesc prin Cluj ingredientele necesare: mezeluri afumate de casă (de la țărani).
Și, ca să fie tacâmul complet, mi-am luat și o bere. Fără alcool. Prietenii știu de ce!
Până una – alta, beau berea și merg să dezinfectez prin casă cu mâna mea.





No iote ce pățești dacă bei bere fără alcool: \”Mai trebuie să-mi iau niște cartofi ca să-mi fac Sâmbătă o tocăniță și cceva [b]pule[/b], eventual o pun de-o friptură.\” 👿
Ce vede ochiu\’ meu în poză pe masă? Să fie oare o carte de C++? Te-au pus băieții la treabă, nu glumă 😛
😆 Stai liniștit. Este suportul pentru cana de cafea. 😆 Și da, mersi fain, o să corectez. 😆
Tot e bine, puteai să zici că o ții pe borcanu\’ de murături 😛
😆 Am rămas fără murături. 😆 S-au terminat. :whistle:
Asa sunt si eu cand ma mut in casa noua. Ma duc si cumpar tot ce-mi trebuie, chiar si mai mult. :))
😆 Am și eu imboldul ăsta. 😆
Felicitari.
P.S Faci reclama \”mascata\” la Bergenbier si la editura Teora.Sa-ti fie rusine ! :)) (glumesc…)
😆 Nu fac nicio reclamă mascată. E pe față. 😆 Glumesc, evident. 😉
tinere student, iti recomand steluta fara alcool, e the best..mai, esti un tip interesant, ma bucur ca te-ai mutat singur si poti sa te uiti la porn cu sonor far asa te inoportuneze si inopineze nimeni….oricumm e prea tarziu pt noi toti, trenul vietii a plecat din gara, ne consolam cu o garsoniera si o bere fara alcool…numai bine
😆 Nu sunt student, sunt proaspăt clujean. 😆 Momentan mă mulțumesc cu mai puțin, pentru că știu că mi-le-oi face toate, cu voia lui Dumnezeu, desigur. 😉
nooooo merci ca imi faci iar pofta :angry: mie cand imi trimiti un pachetel cu niste sarmalute? :whistle:
😆 Nu mai bine vii tu încoace într-un week-end, ceva? 😆
mie cel mai interesant mi se pare faptul ca ti,ai pus sub bere un servetel,,sau asa e la inceput \”sa se pastreze curat\” ca apoi,,monotonia sa strice totul 😛
😆 Nope. Tot timpul pun ceva sub recipientele din care beau. 😆