Bine, ăsta nu este genul de articol întâlnit în mod normal la mine pe blog, dar trebuie să precizez: am făcut nişte sarmale, frate-mio şi cu mine, de ni s-au încreţit urechile. Mie şi acum îmi vine să plâng. Bune precum prima gură de aer. Atât de bune încât freamătul zilelor apuse a reieşit la suprafaţă.

Nu am folosit ingredeinte nu ştiu de care sau cine ştie ce reţetă secretă, dar am pus multă afumătură, respectiv oase afumate şi cârnăciori afumaţi (nişte cârnaţi lungi şi subţiri, dar bine afumaţi). La 1 Kg de carne tocată am pus mai bine de jumătate de kilogram de afumătură. Varza era normală şi nu murată, pentru că este un pic mai dulce. În loc de piper am folosit condiment pentru carne de porc, fiindcă acesta conţine şi mult piper. Deasupra lor am pus şi smântână în cantităţi scandaloase.

Vreau să spun că nu se poate descrie bunătatea sarmalelor făcute cu afumătură. Absolut revoltătoare. O singură dată am mâncat sarmale mai bune, a la Molnar, făcute de tata, care la 1 kilogram de carne tocată a pus şi un kilogram de cârnaţi de casă bine afumaţi şi nişte jambon afumat plus nişte şoric şi slănină afumată. Dar nu i-a amestecat în sarmale, ci i-a pus, bucăţi de câţiva centimetri, printre sarmale.

Am mâncat ca spartul şi mă doare burta. Dar nu regret nimic în afară de faptul că trebuie să plec să repar un calculator. Aş fi lenevit până mâine.