Am incercat sa adorm langa tine. Dar nu am putut!  Nu puteam pierde nicio clipa, nu puteam rata nicio respiratie la fel cum nu puteam sa nu privesc in semi-intuneric.

Stii, tu ai fost ingerasul meu. Tu mi-ai alungat demonul si mi-ai adus pacea sufleteasca. Tu singura m-ai reintregit si mi-ai adus bucurii noi in viata mea. Iar eu stateam in semi-intuneric si te priveam.

Te strangeam in brate in disperata incercare esuata de a opri timpul in loc pentru a trai, alaturi de tine, in acest etern moment. Pielea ta cea fierbine, lipita de a mea mi-a ramas intiparita in suflet. O, si miscarile tale cele lenese si somnoaroase, o, da. Te miscai asa, incet, parca pentru a nu-mi tulbura fericirea. Iar eu eram fericit! Si da, eu  stateam in semi-intuneric si te priveam.

Nu puteam sa dorm. Herghelii de cai turbati de freicire imi alergau prin minte si prin suflet si inima-mi batea mai ceva sa-mi sara din piept. Nu puteam sa dorm. Te pazeam. Nu doream decat sa fii acolo, langa mine, la dulcea ivire a zorilor. Si da, erai. N-ai fugit, n-ai disparut. Erai tot acolo, langa mine, intr-un moment pe care as fi vrut sa-l traiesc la infinit!

Iti respiram cu ardoare parfumul de primavara turbata, muza nebunilor poeti, iti sorbeam orice gest si ma lasam dus de val intr-o dulce contopire pe care eu o simt unica. Daca ar fi sa spun un cuvant despre asta as spune: iubire, daca ar fi sa spun doua, as spune: te iubeam. In fine, daca ar fi sa spun trei cuvinte, as spune: noi ne iubeam. Mai mult de atata nu pot spune, pentru ca nu vreau sa aduc un aer infam peste pajistea pe care alerg, in gandul meu, alaturi de tine.

Si chiar daca n-a fost sa fie vesnica, port cu mine o farama bruta, vioaie, suava si ddulce din acea clipa in care noi doi eram una, si, impreauna, una cu eternitatea. Atunci tristetea din mine a murit. Atunci a rasarit soarele. Iar revelatia mea a fos ca: da, existi. Si da, nimic nu este imposbil.

Eu stateam in semi-intuneric si te priveam.