Am simțit și eu ce au simțit și alții…
În tren, duduia vecină de compartiment și cu fie-sa, au mâncat în continuu de când au intrat în compartiment, până când am ajuns aproape de Câmpia Turzii. Ei, dragilor, Dumnezeu nu bate cu bâta, că mi-era o foame de muream, pentru că și eu, altă dată, am mâncat niște legume la grătar de la Simeria la Alba Iulia…
Aia nu-i foame. Era obisnuita de a manca mai des, era pofta… nu era foame! Nu stii ce-i foamea. Nu ca eu as sti. Putin cam… imposibil sa stim noi asta cand avem acces la mancare zilnic.
Just, just. Dar pot în continuare susține că știu ce-i aia foame…