Inițial, doream să povestesc altceva, dar mi-e că umblă vreo băgăcioasă pe aici, și aia sifonează rău. Așa că o să vă povestesc altceva.

Nu mai știu prin ce clasă eram, probabil a 11-a sau a 12-a. Unui coleg, înalt ca bradul, făcut, timid, îo plăcea de o tipă. Gazelă, ce mai, puștoaică, mai tânără decât noi cu un an, trup de zeiță, ochi de demoniță (brunetă cu părul lung și ochii de un albastru deschis și profund), carnea tare, tot tacâmul. Super de treabă tipa.

Deci omului, coleg și prieten, îi plăcea de gazela aia. Lui și la restul de 124 de colegi din an. În fine, într-o zi mă roagă omul dacă pot să vorbesc eu cu ea, pentru el, că lui îi era așa de jenă (era timid rău). Pfuai, mă scarpin în cap, mă gândesc cum să fac, și-i spun:

– No, fii atent cum facem. Tu te postezi undeva prin zonă, lângă ușa de la baie, și stai de vorbă cu cineva, nu știu ce faci, nu-mi pasă. Eu merg să vorbesc cu fata și, no, să vadă și ea marfa.

– Marfa, auzi!

– Comentarii, ceva?

– A, nu! Normal.

No, se postează omul conform instrucțiunilor și începe să se roșească și să tremure ca varga. Se bâlbâia și se fâstâcea în ultimul hal, ce mai. No, io scrutez curtea liceului să o găsesc pe gazelă. Apare. Mă duc la ea.

– Bună. Eu sunt Robin.

– Numele [Așa de mult îmi păsa de ea, încât nici măcar nu i-am reținut numele.] Știu cine ești.

– Uite, am și eu o problemă.

[Se uită în ochii mei să vadă dacă mă țin de prostii. Normal, nu mă țineam. Zâmbește. Colegul credea că l-am lucrat pe la spate. Noroc că-l țineau colegii, la propriu, să nu fugă în clasă.]

– Spune, cu ce pot să te ajut?

– Uite, am un coleg căruia îi place foarte tare de tine, și ar vrea să te invite în oraș.

– [Zâmbește.] Și de ce nu o face el?

– Pentru că este foarte, foarte timid. Iar când te vede se pierde și se taie ca maioneza.

– [Zâmbește roșind.] Știu cum e.

– Uite, el este.

– [Zâmbește studiindu-l cu atenție.] Da, îl știu. E băiat bun și drăguț pe deasupra.

– Deci cum facem?

– [Avea experiență cu timizii, a pus întâlnirea foarte repede, să nu aibă timp să se fofileze.] Eu scap la ora 14. Dacă vrea să mă aștepte, ieșim atunci.

– Sigur. Negreșit am să-i transmit. Mulțumesc.

– Eu îți mulțumesc.

No, fiind un tip discret, mă duc în clasă. Colegul era deja varză, nici nu mai respira, ce mai. Îi spun:

– Bă, ea scapă la ora 14. S-o aștepți. Vă vedeți atunci.

– Hai bă Robin, nu fă mișto cu de-astea.

– E pe bune, mă. Nu fii prost.

– Jură-te!

– Bă, fii atent. Stăm amândoi și o așteptăm. Dacă nu apare, îmi dai un șut în ouă.

– Dar și cum îți dau…

– Dar și când apare… Vin beau.

Cei doi s-au întâlnit, s-au lipit și au avut o relație frumoasă dar scurtă, întreruptă de un atac brutal al fostului iubit al fetei, atac în care colegul și prietenul meu a fost înjunghiat mișelește în spate. Mi-am adus aminte de faptul că bărbații cretini fac multe idioțenii când vine vorba de femei, privind știrile din seara asta.

Agresorul, evident, a scăpat nepedepsit, mulțumită tatălui lui, un om destul de sus pus. A stat vreo 3 zile în arest, cam fără acte, și totul a fost mușamalizat. Năstase și Ilici, când vorbiți despre justiție să vă gândiți și la mama omului, care a primit următorul telefon:

– Bună ziua, doamna X?

– Da.

– Vă rog să nu vă faceți griji, totul este OK. Fiul Dumneavoastră este OK și acum a ieșit din operație. A fost înjunghiat în spate. De la Spitalul de Urgență Petroșani vă sun.

Îți trimiți copilul la școală și-l iei din spital, cum ar veni, după o săptămână. În fine, facerea de bine este ilegală.