Nici nu știu cum să vă povestesc. Acest articol este extraordinar de grețos și, ca atare, vă rog să nu-l citiți dacă ați mâncat de curând, dacă vreți să mai mâncați azi, sau dacă sunteți mai sensibili la stomac.

Cum dă căldura, am grijă să nu țin în casă pungi de gunoi, fiindcă am stomacul destul de sensibil și mi se face foarte rău de la miros. Eh, dar să vedeți ce rahat am făcut, ce am pățit, Doamne – Dumnezeule.. Așa ceva nu poate fi adevărat. Dar este.

De dimineață m-am pus să mănânc o conservă cu salată de ton. Și, după ce am mâncat, am zis că să arunc, normal, cutia la gunoi. Deschid instinctiv ușa de la masca chiuvetei și, să cad pe jos, aveam o pungă de gunoi în găleată, pungă pe care am crezut c-am aruncat-o când am plecat ultima dată din Cluj, în weekend-ul precedent. Evident, după cum ați și citit, m-am trezit târziu și am uitat de ea, dar eu eram convins că am aruncat-o.

No, dar să revin. Deschid ușa de la mască. Un damf de putoare incredibilă mă lovește. Iau punga de gunoi pe jumătate plină să o arunc. Împuțiciunea putea așa de tare încât m-am aplecat de spate cu plasa în mână și am început efectiv să borăsc violent, în timp ce plângeam cu lacrimi de crocodil. Nu știu cum să vă spun, călcam pe muște și boram ținând apocalipsa în mână, de-mi scoteam și mațele din mine. Așa de greață îmi era.

Iau punga și o bag într-o altă pungă de gunoi, apoi într-o altă pungă, mai mare, pe care am legat-o la gură, ca să mai stăvilesc din duhoare. În găleată era un fel de zeamă gri, sursa mirosului, de o împuțiciune fără margini. Iau găleata, cu grijă să nu împrăștii zeama pe jos, mai calc niște muște, și arunc zeama în veceu. Trag apa, iau Domestos-ul și-l arunc în scârbă, să dezinfectez bomba asta chimică.

Cum de-abia mă bărbierisem, aveam apă caldă la îndemână. Îi dau drumul să curgă în găleată și m-apuc să torn și aici Domestos, nu doar în veceu. Cum să spun? Dezinfectam, plângeam și vomitam de-mi dădeam duhul din mine.

Se pare că uitasem niște resturi de pește (merluciu) în punga aceea pentru vreo zece zile, pește care s-a împuțit și, fiind la fundul sacului de gunoi, nu trimitea miros în exterior, ci se descompunea în pungă, trimițând o zeamă urâtă sub pungă care, fiind lipită aproape ermetic de pereții găleții, nu lăsa să se întrevadă ce mizerie zace acolo. Plus că eu stau mereu cu ușa de la balcon deschisă, deci n-aveam cum să mă prind.

Sincer, mi-a tăiat toată pofta de mâncare pe ziua de azi. Acum sunt în pauza de masă și am reușit să mănânc patru biscuiți, ca să nu stau pe burta goală pentru toată ziua. Plus că mi-e rău de mor chiar și acum.