Aseară am făcut curățenie pe Facebook

În ultima vreme, pe Facebook mă simțeam precum un papagal care bate aiurea din gură: am făcut asta, și asta și am gândit asta și reacțiile cam lipseau. Până la urmă, simțul ridicolului m-a făcut să nu mai ignor evidențele, așa că aseară mi-am dedicat timp și pentru asta. Așa că aseară mi-am făcut curățenie pe Facebook, după cum spuneam odinioară.

Întrucât sunt un tip exact, am folosit ca unic standard de măsură Like-ul (verbal/ IRL sau pe site), ca formă de interacțiune și am șters toate persoanele cu care n-am avut niciuna, care niciodată n-au dat niciun like la nimic din ce am distribuit, scris, sau fotografiat. Nimic. Niciodată.

După mintea mea, nu-i ajutam, deci, cu nimic, deci nici n-au pierdut nimic prin acțiunea întreprinsă de mine. Adică, în mod cert, dacă niciodată în atâta amar de vreme n-am fost pe aceeași frecvență de undă, mi-era clar că le poluam oamenilor zidul cu inepțiile mele, așa că, până la urmă, mi-a venit mintea la cap și am trecut la un amiabil unfriend.

În mod cert îmi pare rău că am avut și am ratat șansa de a cunoaște și de a-i lăsa să mă cunoască pe 371 de oameni. Cu siguranță regret că n-a fost să fie și-mi imput parțial eșecul. Adică no, am fost acolo, am scris așteptând o dezbatere, o reacție, ceva, orice, ca un lup care urla de nebun noaptea la Lună și la neant.

Poate aici trebuie făcută o precizare, să nu se creadă că am folosit standarde duble. Pur și simplu, vreme de patru ore (da, patru ore!) am dat click pe fiecare „prieten” la „See friendship” și, unde am găsit gol, am purces la despărțirea amiabilă. Adică no, ce rost are să rămânem niște prieteni goi, care nu-și împart nimic, care nu-și spun nimic. Oricum, dacă am acționat nedrept față de cineva, îmi pare rău, am folosit informațiile pe care Facebook mi le-a pus la dispoziție, nu pot prezice cât sunt de exacte.

Revenind, ca să vă faceți o idee, am renunțat la toți verișorii și chiar m-am des-prietenit de cumnată-mea, întocmai pentru a nu folosi standarde duble.

Apoi, celor mai puțin de 165 de oameni care au mai rămas în listă le mulțumesc din suflet. Nu mă așteptam să rămână atât de mulți. Și totuși, atâți oameni au interacționat cu mine pe Facebook. O fi mult? O fi puțin? Nu contează numărul, ci calitatea, că de asta am făcut curățenie.

Nu sunt un prețios, nu pretind că am nu știu ce valoare, vreau doar ca oamenii cu care voi interacționa de-acum pe site să rămână oameni, nu să devină simple cuvinte într-o listă, nu vreau nici eu să fiu un simplu obiect de inventar în lista lor de prieteni.

În fine, nu-mi fac apologia aici, că n-am greșit cu nimic acționând cu bună credință, ceea ce vă doresc și Dumneavoastră, ci doar explic ce s-a întâmplat și de ce, pentru că așa este fair play.

8 Comentarii

  1. Dan Ciulea 26 octombrie 2012 la 10:19 - Raspunde

    Ciudat criteriu.
    Al meu e: daca nu te-am intalnit fizic nu ai ce sa cauti in lista mea de prieteni. Poti oricand sa-mi dai LIKE la pagina, putem la fel de bine sa interactionam acolo 🙂

  2. GMC 28 octombrie 2012 la 01:15 - Raspunde

    foarte tare

  3. Mihai 28 octombrie 2012 la 07:47 - Raspunde

    Eu am niste prieteni pe FB foarte buni pe care-i „cunosc” inca din 2005 si in care am mare incredere desi nu m-am intalnit decat cu unul dintre ei .Ma refer la o echipa de moderare a unui vechi forum romanesc…..Nu as putea sa nu-i am in lista de prieteni

    • Robin Molnar 05 noiembrie 2012 la 07:50 - Raspunde

      Da, unele prezențe sunt sfinte, de acord cu tine!

  4. Yamasha 28 octombrie 2012 la 14:34 - Raspunde

    Eu nu vorbesc pe facebook, il folosesc doar pentru share la articole si cam atat…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.