Primul din familie pe care l-a luat cu lehamite de PSD a fost tata, după ce a văzut toată strădania lor, a părinților, năruită de haosul administrativ generalizat binecuvântat de PSD asupra țărișoarei acesteia.

Cu toate acestea, în focul sângelui adolescentin și cu naivitatea specifică vârstei, eu m-am înscris în PSD. Evident, vă dați seama că tata n-a fost tocmai încântat, faza fiind cam de genul:

– PSD-iștii sunt niște canalii. Acum și fiul meu este una dintre ele?

Interesant este că n-a încercat nicio clipă să mă descurajeze sau ceva. Probabil că știa ce aveam să aflu mai încolo…

Totuși, nici până în ziua de astăzi nu-mi dau seama cum a trecut peste amărăciunea de a avea un fiu într-un partid de canalii.

Voi ce ați fi simțit în locul lui?