Nu numai că aud liliecii, dar cică am auzul fin, deși n-aș fi crezut. Cât am fost la munte, să behăi dacă vă mint, auzeam mașinile cu câteva minute înainte ca acestea să treacă pe lângă noi, de nu credeau băieții că așa ceva e pe bune. Până și eu eram surprins că aveam așa auz fin. Între noi fie vorba, dacă am auzul chiar atât de fin, trebuia să aud cum ne dispărea mâncarea.

Eh, dar misterul a fost deslușit la plecare, când mi-am dat seama că noi am campat la baza unui șir de serpentine, deci eu practic auzeam mașina coborând de la mică distanță. Dar, măcar pentru câteva zile, m-am simțit cu un super-erou. Oricum, a fost fain să văd reacția oamenilor când le spuneam că vin mașini, respectiv tonajul acestora.