Huo! Hoțul! Țeparul! Nenorocitul! Una vorbește și alta face! Ipocritul! Da-ți-mi o bordură să-i dau una cu ea între dinți!

Mai în glumă, mai în serios, prima mea țeapă le-am dat-o ălora de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF, sau cum s-o numi). Mă rog, pe vremea aia se chema altfel, că era fix după Revoluție, prin Iunie 1990. Deh, am fost pușlama de mic.

Părinții unui prieten aveau chef să se dezmierde fără riscuri, așa că ne-au trimis la cinematograf să vedem un film. Eu fiind mai mare, un adevărat călău de opt anișori, aveam grijă de puberul de șase ani împliniți. Vă dați seama că eram două gorile țepare, nu așa.

Eh, noi ne-am dus de dimineață să ne luăm bilet. Nu mai știu câte era vreo opt lei sau ceva de genul. Dar ne-am dus, că or aflat bătrânii, la spectacolul de la ora 11,30 și or venit cu noi. Când biletul de intrare era unsprezece lei, sau ceva de genul.

Discuția dintre noi, tatăl amicului și femeia de la intrare:

– Păi mă copii, nu-i bine, că voi aveți bilet de intrare la ora opt și acum e ora 11,30.

– Nu vă supărați, tanti, dar care e deosebirea?

– Păi biletul acela este mai ieftin…

– Lăsați, doamnă, copiii să intre, că sunt mici și nu știu ei de-astea.

Am intrat și am văzut filmul. Nu mai știu ce rula în ziua aia, dar mai știu că mi-a stat filmul în gât. Aia e. Și, fiindcă tot vorbim de cinematografe, voi când ați fost ultima dată la cinema?

Eu am fost la Titanic. În ziua a zecea de rulat, că la Petroșani a rulat câte bilete au putut să vândă ăștia, adică în total vreo două săptămâni, la patru reprezentații pe zi.