Curiozitate, insistență și încăpățânare
Una dintre pasiunile tinereților mele adolescentine a fost să-mi fac un jurnal personal, intim. Da, știu, sunt un sentimental înnăscut, dar să nu divaghez. No, și după cum îi normal, l-am scris criptat.
Deh, și scriam eu așa, cu drag și spor, zilnic sau aproape zilnic, criptat și sigur că nimeni, niciodată, nu-mi va descifra scrierea… Până când, într-o zi, o prind pe draga de soră-mea că se desfăta citind ce scriam eu acolo…
Să nu-mi vină să cred. Atât de curioasă era, atât de hotărâtă era să descifreze ce scriam eu acolo, încât s-a chinuit draga de a, până i-a ieșit. Și, no, am prins-o în flagrant cu delictul în mână. Și nu, nu m-am supărat, ci doar am râs. Și, de ce să n-o spun(?), o priveam pe soră-0mea cu admirație, întrucât a depus un efort pentru a-și satisface o curiozitate.
În general oamenii nu fac asta.
Era culmea sa spui ca nu ai mai putut descifra…
=D [s]Chiar era, doar e făcută din același aluat ca și mine.[/s] =D Nu e așa de culmea. Cifrele au alt algoritm de criptare, algoritm pe care nu mai sunt sigur că-l știu. =D