De ce sunt eu împotriva religiei în școală

Probabil că niciodată nu voi vorbi mai deschis despre asta dar, în principiu, sunt împotriva îndoctrinării religioase în școală pentru că eu însumi am fost îndoctrinat religios în școală, iar aceasta mi-a răpit niște trăiri pe care nu le voi experimenta niciodată.

Sigur, este frumos să spui că îndoctrinarea școlară nu are nimic rău, că asta creează oameni mai buni, dar este fals. Mă uit în sufletul meu și văd golurile lăsate de religie și orice fel de om aș fi, oricât de bun aș fi, oricât de cumsecade, fără acele piese din mine trebuie să admit cu profund regret că sunt undeva între om și neom, ca un fel de monstru care, știind că este incomplet, incorect, tulburat, trebuie să-și stăpânească mereu furia animalică pe care o simte.

Nu pot da timpul înapoi, nu pot îndrepta eșecurile induse religios, nu pot mătura cioburile emoțiilor pierdute și a rătăcirilor. Cioburile acesta, în timp, s-au cimentat în pardosea, au devenit ceva pe care calc, ceva din mine, iar eu – câlcând pe ele – sângerez la fiecare pas

Mai mult decât atât nu spun, nu pot și nu vreau să spun, decât că religia mi-a știrbit capacitatea de a iubi total, ceea ce-mi creează și acum dificultăți majore în relația cu mine însumi și cu conștiința mea, în primul rând și nu numai, considerând că fiind iubit așa cum am nevoie, trebuie să iubesc și eu total, ceea ce nu pot, pentru că ceva din mine lipsește, din vasul în care trebuie să se așeze dragostea.

Adolescent îndoctrinat, fiind, îmi judecam părinții și frații și profesorii și prietenii după măsura strâmbă a religiei, ceea ce mă făcea să nu-i iubesc așa cun ar fi trebuit, întocmai pentru că erau păcătoși sau, măcar, imperfecți. Și oscilam între nevoia de a iubi și conștiința religioasă de a-l pune pe dumnezeu înaintea oamenilor din jurul meu, ceea ce a creat o ruptură profundă între mine și ei și s-a hrănit cu conflictul dintre ceea ce am învățat că trebuie să simt și ceea ce simțeam.

Sigur, se poate spune că nu aceasta este religia, că nu aceasta este ortodoxia, că nu acesta este scopul orelor de religie în școli. Orice poate justifica orice, dar eu am certitudinea că, dacă vrei să-ți faci copilul să nu te mai iubească, este suficient să-l trimiți la ora de religie.

Dacă vrei să-ți faci copilul să nu se mai iubească, trimite-l la ora de religie.

Dacă vrei să-ți faci copilul să nu mai iubească, să nu mai poată să iubească corect, trimite-l la ora de religie.

Ceea ce religia mi-a furat nu poate fi întors înapoi, nu poate fi refăcut, nu poate fi șters, nu poate fi înlocuit, nu poate fi justificat, nu poate fi ascuns sub preș, nu poate fi umplut, nu poate fi înlocuit, nu poate fi iertat.

Neavând decât o singură viață, o singură șansă de a trăi într-un fel care să ne facă fericiți, distrugerea acelei șanse – prin religie – este impardonabil și echivalează cu o sentință la moarte.

Mie religia mi-a furat cei mai frumoși ani, cele mai frumoase clipe, cele mai sincere emoții și le-a înlocuit cu vină, cu noroi, cu disperare și-n loc de roze mi-a oferit spini, în loc de căldură mi-a oferit spadă și-n loc de înțelegere și iubire și fericire mi-a oferit spaime și conflict și am deseori flashbackuri cu diverse faze din trecut și de care mi-este acum atât de rușine încât mă chinuie și mă disperă.

Numai religia m-a putut face să mă desconsider pe mine însumi. Și pentru ce? Pentru cine?

Sunt furios, animalic de furios, când mi se spune blajin că religia nu e malefică, nu e malignă și nu face rău. Parcă mi se spune așa, de pe o poziție de superioritate și parcă ar trebui să accept asta, în timp ce privesc hăul din mine.

În fine, vreau doar să știți că religia a creat în mine un monstru cu care mă lupt deseori și trag speranța că, dacă monstrul va câștiga lupta cu mine însumi, voi mai avea, totuși, tăria de a mă sinucide, înainte de a face un rău atât de mare încât să șteargă cu beretele tot binele pe care l-am făcut din simțământ.

Pentru mine, aceasta este – după cum se vede – o chestiune de viață și de moarte, iar religia m-a adus în situația asta disperată, în care merg pe marginea unei prăpăstii în care sper să nu cad sau, dacă o să cad, măcar să cad singur, fără să fac victime…

Prefer să mor, decât să trăiesc prin monstrul pe care religia l-a creat, sper că acum sunt suficient de explicit. Mi-e, și așa, de-ajuns că trebuie să trăiesc cu el, nu este cazul să și trăiesc prin el.

În fine, acest “în fine” devine, deja, cam lung și n-am de gând să-mi pun capăt zilelor, mai ales că sunt fericit, mai ales că am tot ce-mi trebuie, mai ales că toate mi-s bune, dar nu vrei să te plimbi prin pielea mea, în care sinuciderea devine o opțiune rațională.

Și pentru ce? Pentru cine?

Nu vă trimiteți copiii la religie, decât dacă sunteți dispuși vă asumați riscul ca aceștia să devină ceea ce pe mine m-ar putea, oricând, ucide. Credeți că beneficiile sunt mari? Dar la riscuri v-ați gândit? Credeți că etica se învață din biblie? De ce nu-i învățați voi? Nu aceasta este datoria de părinte?

Din oamenii răi, religia creează niște căței dresați care, oricât i-ai hrăni, mușcă, iar din oamenii buni creează cioburi.

În fine!

15 Comentarii

  1. ice4you 03 martie 2015 la 21:45 - Raspunde

    Frate si eu am facut religie in scoala ca suntem cam de aceiasi ani sau pe acolo. Daca eu i’am lasat dreptul copilului meu sa aleaga (are 17 ani stie ce vrea deja) tie sincer iti recomand ceva consultatii de specialitate … fara suparare … nu religia te’a creat cel care esti.

    • Robin Molnar 03 martie 2015 la 21:48 - Raspunde

      Nu sunt depresiv, nu am gânduri negre, nu am probleme. Am regrete. Iar situațiile regretabile au fost create de religie. Asta, conform consulturilor de specialitate.

      • ice4you 04 martie 2015 la 16:36 - Raspunde

        Prietene sunt doua variante:

        1. esti tu slab si influentabil usor ajutat de o imaginatie bogata;
        2. ai facut religie cu antichristul.

        Cred ca prima varianta este cea valabila avand in vedere faptul ca nu esti la prima iesirie pe care le’as pune in categoria “ciudate”.

        Pentru mine unul religia cum a fost asa s’a dus … nici macar nu imi aduc aminte ce anume am facut la orele alea ca eram prea ocupat cu chestiile cu care este ocupat orice copil la varsta aia, printre care lipitul de guma turbo in cositele colegelor.

        Sa fi facut tu cumva religie catolica sau mai exact catechism? Aici sa zicem ca as intelege … dar totusi … nu l’ai facut intr’o manastire medievala.

        • Mihai Todor 04 martie 2015 la 16:59 - Raspunde

          Păi, bun, OK, dar poți generaliza experiența ta și poți afirma cu certitudine că absolut toți elevii din România vor avea o experiență similară cu a ta la aceste ore?

          Eu sunt de părere că și dacă afectează negativ, la nivel psihologic, 0.1% din elevi, păi atunci nu își are locul în școală. De fapt, religia nu are ce căuta în școală. Indiferența tipic românească față de această chestiune e de-a dreptul revoltătoare. Părinții elevilor ar trebui să fie direct interesați de calitatea educației și ar trebui să aibă pretenția ca fiecare oră pe care copiii lor o petrec în sala de clasă să aibă o valoare educațională, nu o pierdere de vreme în care să “lipească gumă în cosițele colegelor”!

          Acea oră poate fi ocupată cu activități educaționale mult mai importante, care sunt chiar utile pentru elevi, ca, de exemplu, literatură universală sau psihologie, deși poate ar fi mai bine să menționez un subiect tehnic precum programarea, dată fiind era în care trăim.

          • ice4you 05 martie 2015 la 07:27 -

            Adica tu zici ca sa fi un copil strengar care se ocupa cu lucruri copilaresti care apoi i’au ramas ca amintiri dragi este ceva rau, iar parintii ar trebui sa previna toate astea?! Bag seara ca in viziunea ta, scoala ar trebui sa fie ca internatele alea de pe vremuri care semanau mai degraba cu niste lagare decat cu un loc unde pe langa studii orice copil ar trebui sa il perceapa in primul rand ca un loc unde poate sa fie copil intre copii si nu robot intre roboti.
            Multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost, nu sunt si nu voi fi in viata mea vreun docil atent la ceva in afara de ce ma intereseaza si consider ca este in folosul meu. Decat sa imi bat capul cu orice altceva care nu consider ca imi era de folos din punct de vedere pragmatic … fie ca religie, fie ca literatura fie ca ce o fi fost … mi s’a parut mult mai util acel lipit de guma in cositele colegelor … macar am ce povesti la nepoti si eventual scrie intr’o carte … fara a lasa scoala sa ma creasca ca un neadaptat.

          • Robin Molnar 05 martie 2015 la 13:07 -

            Propunerea ta este să mă duc să ameliorez efectul pentru un singur om.

            Propunerea mea este să îndepărtăm cauza pentru toți oamenii.

        • Robin Molnar 04 martie 2015 la 17:02 - Raspunde

          Am fost afectat pentru că eram docil și atent la ore.

  2. Mihai Todor 04 martie 2015 la 03:11 - Raspunde

    Fain scris, dar nițel cam înfiorător. Eu consider că am avut oarecum baftă și am trecut prin orele de religie ca rața prin apă, fără să rețin mare brânză, deși, desigur, erau chestii mult mai interesante pe care le puteam face în acel timp, în loc să particip la respectivele ore.

    Un eveniment pe care l-am memorat involuntar și a ajuns să mă dezguste mai târziu a fost când ne-a dus popa la biserica sa prin clasa a 3-a sau a 4-a și, după ce ne-a îngrămădit pe toți înăuntru, a spus că băieții să vină după el să vadă altarul, iar fetele nu au voie și sunt obligate să stea afară. Cu ce drept i se permite domniei sale să trateze așa niște copii de maxim 12 ani? E absolut revoltător! Pe lângă asta, rugăciunea obligatorie de la începutul (sau sfârșitul orei) îmi producea scârbă.

  3. Alina M 04 martie 2015 la 09:21 - Raspunde

    Eu nu-mi aduc aminte de nimic de la orele de religie. Probabil că dacă era vorba de femei care trebuie să se supună bărbaților comentam ceva, dar nu țin minte.
    Am imunitate împotriva bullshit-ului și am dat religiei importanța pe care o merită: fix o ceapă degerată.

    Bineînțeles că poate aș fi fost mai întreagă la minte fără religie, dar eu nu sunt masochistă să mă întreb cum ar fi fost, ce ar fi fost, etc. Iau viața așa cum e pentru că știu că regretele nu ajută. Adică dacă am spart ouăle pentru omletă, atunci mănânc omletă cu plăcere, nu stau să mă gandesc că poate erau mai bune ochiurile. E un mod simplu de a-mi păstra sănătatea mintală.

  4. Nautilus 04 martie 2015 la 11:00 - Raspunde

    “Prefer să mor, decât să trăiesc prin monstrul pe care religia l-a creat, sper că acum sunt suficient de explicit. Mi-e, și așa, de-ajuns că trebuie să trăiesc cu el, nu este cazul să și trăiesc prin el.”

    Asta e o dorinţă din categoria care nu trebuie exprimată prea uşor în public în 2015.

    Un anume Putin, Vladimir V., ţi-o poate îndeplini cu multă generozitate.

    • Robin Molnar 04 martie 2015 la 11:17 - Raspunde

      Cam da. Cam prea da, mai ales că nu m-am ascuns în a-mi asuma niște opinii care lui nu-i fac cinste.

  5. Atti 04 martie 2015 la 23:28 - Raspunde

    Robin nene, nimeni nu poate fi indoctrinat, daca nu are slabiciune pentru asta. Dar citind textul tau, cred ca ai o problema. Cauta-te de un terapeut, o sticla de coniac, o excursie la Ibiza, ca prea esti depresiv.

    Iote, exemplul meu:

    1. 5 preoti in familie. Pe langa preoti, mai erau cantori, diaconi, etc. Practic am crescut langa biserica.

    2. N+1 Preoti in jurul meu, de diverse denominatiuni. Clienti, prieteni, concurenti, whatever. Daca ma gandesc bine de tot, m-am invartit mai mult intre clerici decat intre laici.

    3. Seminar teologic terminat, dar ales alta cariera.

    Na, ce zici Robine, cine avea mai multe sanse la indoctrinare? Amu inteleg ca ai tu piticul personal catre tot ceea ce inseamna Divinitate si e dreptul tau, bravo tie. Dar atentie: un om care isi asuma ateismul nu are problemele tale. Deci, se pune intrebarea: ce esti tu, de fapt?

    • Xtall 05 martie 2015 la 01:34 - Raspunde

      Orice copil poate fi indoctrinat cu orice.
      Iar exemple sunt cu duiumul, parca săptămâna trecuta a fost o știre cu descreierați care au detonat o bomba cu o fetita de 10 ani?
      Si mediul de acasă il poate influenta dar fiind vb de scoală interesul ar fi sa scoți niște copii echilibrați mental nu sa-i zombezi si tu, poate si asa sunt făcuți pe acasă zob.

      Pe mine sincer ma îngrijorează ce anume poate sa învețe la scoală pe tema asta, si in ce mod se poate asimila, profesorul poate avea o autoritate mult mai mare decât părintele, din start ei sunt percepuți ca nu știu ce sfinți…, si ritualurile o impun, pupături de mana, sărut mana părinte, cruci si alte închinăciuni

      Si eu nu vreau asta, nu-mi place, nu vreau ca, copilul meu sa i se bage in cap prostii cu sfinți si ritualuri “de bine”, nu vreau sa se simtă inferior nimănui, inclusiv profesorilor
      Noi si acum ne-am învățat sa ne spunem pe numele mic, tata e din an în paste, si asa vreau sa rămână, o fire independenta care sa întrebe “de ce”, sa caute răspunsuri, sa verifice, nu sa accepte orice din cauza unor persoane cu autoritate.
      Ori biserica numai asta nu oferă.
      Acum, chestia e ca eu ma descurc, si sunt in stare sa calc pe oricine pentru asta, dar dacă e sa luam niște familii defavorizate sau nevoiașe ?
      In loc sa-i mai scoată din mizerie, mai rău ii îndobitocește, totul depinzând de scorurile de prostire situația se va răsfrânge într-un final si asupra celorlalți.

  6. Ciresica 26 mai 2015 la 12:35 - Raspunde

    Eu tot timpul ma certam cu profesoara de religie in liceu. Ii spuneam ca este o materie inutila care ma invata sa fac fix nimic! Cand a inceput sa ne dea teste despre cum e asezata biserica, ce fel sunt asezate icoanele ne-am revoltat cu totii. Am pus pixurile pe masa si o ora ne-am uitat la profesoara. Toti am luat 2 pentru atitudine urmand apoi sa ne treaca 10 pentru ca…deh! la religie nimeni nu pica.
    Aveam o profesoara retardata care refuza orice fel de dialog. Ea avea o programa pe care trebuia sa o respecte. Iar eu cand am intrebat-o de ce sa cred in Dumnezeu si nu il Allah m-a dat afara de la ora. Ata ete! Oameni limitati.
    Mi-ar fi placut sa invat despre istoria religiilor. Nu despre biserici si alte porcarii din astea inutile. Sa am alternative, sa descopar si altceva. Nu doar despre un Dumnezeu care imi da nana daca fac o prostie. Din pacate cam asta se invata la scoala…ai facut ceva rau…pooooc! ajungi in iad. Ai gandit in afara bibliei…pfoooooooai! Trebuie sa fii ars pe rug. Daca voi avea vreodata copii cu siguranta nu o sa ii trimit la orele de religie. Este o aberatie. Timp pierdut pentru ei. Mai bine ii trimit la biblioteca sa isi aleaga o carte pe care sa o citeasca. Sigur descopera mai multe lucruri asa.

    Si mai e o chestie. Multi confunda religia cu credinta. Ma uit la parintii mei. Ei sunt persoane credincioase. Fac bine nu pentru ca asa spune la carte, ci pentru ca asa simt. Se roaga nu pentru ca da bine mai tarziu, ci pentru ca asta simt. Cred ca daca oamenii ar face anumite lucruri doar pentru ca asa simt si fara sa ceara aprobarea celorlalt/ sa aiba spectacori lumea ar fi de 1000 de ori mai buna. Desigur acum visez la ceva prea frumos.

    • Robin Molnar 28 mai 2015 la 08:50 - Raspunde

      Cred că religia a îngustat-o, acum, că stau să mă gândesc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.