Cred că scriitorii sunt naivi, întrucât eu nu cred că este posibil să scrii un an la o operă pe care să o citească doar cei cincizeci de recenzori care te citesc, și să fii mulțumit. Cred, de aceea, că visul secret al oricărui om de litere este acela de a schimba, prin cuvintele sale, lumea.

In extenso, literele nu mai sunt un apanaj exclusivist al celor care scriu, conform paradigmei clasice (eseuri, teatru, beletristică, poezie sau critică literară). Nu, literele au coborât în stradă și, de acolo, s-au urcat în cloud, pe internet. Astfel, deși volumul oamenilor care știu să scrie, vizavi de dimensiunea populației, este în scădere, în mod îmbucurător, numărul celor care scriu este și va fi în creștere, cel puțin încă o bună bucată de acum înainte.

Aici se întâmplă un paradox: literatura, în orice formă ar fi ea, inclusiv în formele ei moderne de pe internet, nu-i va atinge pe cei îndeajuns de naivi încât să nu se creadă naivi.

Astfel paradoxul, în forma lui extinsă, este acela că – în relația cu ideile scrise – avem de-a face cu două grupuri de oameni: oamenii atinși de litere, care sunt suficient de naivi încât să creadă că pot schimba lumea dor prin forța unor idei, și oameni îndeajuns de naivi încât să nu se creadă naivi și care, în virtutea acestei dure așa-zise lipse de naivitate, sunt incapabili de a accepta ideile altora. Doar ei nu sunt proști și pot gândi pentru sieși.

Ca blogger, ca și om care scrie, fără a avea pretenții de scriitor, cred că sunt un pic naiv.

Gândiți-vă și voi: eu cred că poți schimba lumea doar schimbând ideile. Și mai cred că cea mai mare putere a unui om este dată de însăși forța (tăria) ideilor sale asumate – înnăscute sau împrumutate. Este, dacă vreți, ca și cum ai spune că ai putea schimba lumea doar cu puterea minții, ca și cum, ca un magician, ai îndoi o lingură sau o furculiță.

Oare nu este totul doar o iluzie (pe care doar naivii o cred) ?