Spre seară, peste Cluj s-a lăsat o furtună din aia horror. Ploua foarte, foarte tare, cu clăbuci, și bătea un vânt care a smuls copaci din rădăcină, unul chiar la mine în fața blocului. Plus că tuna și fulgera ca la apocalipsă.

Eu eram tot stresat, că lăsasem computerul pornit, cu unitatea deschisă spre ușa de la balcon, larg deschisă și ea, cu geamul de la balcon larg deschis și el, alături de geamul întredeschis la bucătărie, la ultimul etaj.

Pfuai, parcă vedeam cum vântul dărâmă toate de prin casă și cum ploaia, împinsă de vântul ce bătea perpendicular pe geamul deschis, intra în unitate, să o scurtcircuiteze, rezultând într-un mic incendiu. Da, știu, scenariu de groază.

Când am văzut arbustul smuls din fața blocului mi s-au înmuiat picioarele și făceam mătănii peste mătănii. Iar cum Dumnezeu mi se arată, ocazional, și prin diverse miracole, și de această dată am scăpat intact. Computerul terminase de scanat (de aceea l-am și lăsat pornit), nu a fost nicio supratensiune pe rețea care să-l ardă, iar apa nu intrase în casă. Totul era la locul lui, ceea ce mi se pare de-a dreptul miraculos ținând cont de intensitatea furtunii.

Mulțam Doamne!