Ehe, cum scriam ca la mitralieră
Dintr-un motiv obscur, trenul accelerat Cluj Napoca Nord – Bucureși Nord n-a trecut și prin nodul feroviar de la Simeria. Acum eram la Orăștie și peste câteva minute mă uitam pe geam să văd ce s-a mai furat de la Călan.
No, mi-a luat câteva secunde bune să mă dezmeticesc. Cum adică n-am trecut prin Simeria și Deva? Ăștia mi-au furat stațiile. De ce lipsește niște timp din viața mea?
Apoi am înțeles că e groasă. Călan este cumva „peste deal” de Hațeg, iar de la Hațeg (Subcetate) nu mai am semnal. Iar eu eram la jumătatea unui articol…
Am băgat cât am putut de repede, dar până la urmă am reușit să public articolul. Nu fără, însă, a mă întreba: oare de ce nu-mi place să fac lucrurile în grabă?
Voi faceți lucrurile în grabă? Puteți? Cum reușiți, dacă e cazul?




cam tot timpul vreau nu vreau ajung sa fac totul pe ultima suta de metri.
Păi așa e cel mai bine, da. Însă ce te faci când n-ai de ales?
Eu nu fac niciodata lucrurile in graba. In special cand vine vorba de programare… Nu de alta, da’ as ajunge sa produc scripturi de alea dubioase, cum e cel pe care l-am folosit ca sa iti migrez site-ul 😀 (la dracu’, inca n-am apucat sa il aranjez ca sa fie demn de publicare…)
😀 Câte cereri ai mai primit pentru el?
Doar una pana acum si omu’ mi-a trimis ulterior mesaj ca a rezolvat-o altfel, desi nici macar nu am apucat sa ii spun un tarif 😐
A rezolvat-o altfel adică cum? Prin amânare? =)) Joomla 1.6 e un fiasco total.
Not my problem 😀