În noapte, la ora când mulți deja dormeau sau se amorezau, într-un colț de lume, undeva, într-o cameră precum milioane de alte camere luminate de un bec ecologic, la lumina gălbui a vaporilor de sodiu, cineva trebăluia. Cam așa:

– Nu-i bine, mă. Ia muchia și pune-o la muchie, să iasă drept. Drept, bă, drept. Ah, se vede că nu le ai! Ăla e drept? Bă, pe bune, desfă tot și refă, că așa nu merge.

[…]

– Așa, ai făcut o latură. Bravo. Mai ai încă șapte. Să te vedem…

[…]

– Apasă, mă, când unești. Apasă, mama ei de treabă! Hai că ai mâncat azi. Bagă. Bă, dar nu așa, mă, nu așa. Uite ce balegă leșinată ți-o ieșit, de or să râdă toți de tine. Bă, tu o să ai cea mai urâtă lucrătură dintre toți, sper că știi.

[…]

– Bravo, mă. Nu ți-a luat decât o oră și un sfert să faci jumate. Nu pot să cred, e suprarealist ce se întâmplă. Mai bine sun-o pe Gheruță, să-ți faci curaj.

[…]

– Taie, bă, drept. Ăla e drept? Se vede de la o poștă că nu e drept. Din galaxia Andromeda se vede că nu e drept. Of, of, of, cum te-ai prostit pe ultima sută…

[…]

– E bine, bă, e bine. În ritmul ăsta, or să se termine materialele și tu tot nu o să termini. Ceea ce, la drept vorbind, ar fi jenant. Penibil. Previzibil.

[…]

– Bă, atâta le măsori și le îndrepți, de tot strâmb îți iese. Nu știu cum faci, dar pare să fie un fel de (anti)talent înnăscut. Mai rar așa ceva. Uite, dacă cele două muchii sunt paralele, eu mușc din copita calului. Când acesta aleargă.

[…]

– Bă, deci nu știu cum faci, dar ai transpirat ca un porc de Ignat (deh, ai scăpat și anul ăsta, pramatie). Și acum te doare și spatele ca la nebuni, de zici că tu ai lopătat cărbuni toată ziua cu lopata inima lui Stalin, în minele de cărbune. Mai rar așa ceva. Ți-ar lua mai puțin să explici cum funcționează o centrală nucleară.

[…]

– Bă, fii sincer, ție îți place cum arată? Întâi deschide ochii, dacă răspunzi pozitiv, măcar să vezi despre ce e vorba. Tulai Doamne, dacă și ăsta este un scotch bun… Deci nu știu cum ai putut să faci ceva atât de urât! Te-ai chinuit mult să le sluțești așa, sau ți-a venit natural?

[…]

– Bine, mă, e aproape miezul nopții și tu numai acum ai gătat. Tare, n-am ce zice. Roagă-te să-ți primească ăia de la ShoeBox cutiile astea deșelate și lipite urât. Oricum, vei primi premiul întâi pentru cele mai deșelate, mai urât lipite și mai strâmbe cadouri. Probabil vei și face doi copii să plângă, la vederea lor. Crăciun fericit!

Strâmbe, cum or ieșit, sunt de la mine din inimă, sunt muncite, extrem de muncite și sper că vor fi bine primite.

În fine, voi cum împachetați cutiile de cadouri? Cât vă ia? Care e secretul?