Ines

Ines era una dintre bunăciunile de care îmi plăcea mie prin adolescență. Mă rog, fiind înăltuță și mlădie, nu eram, clar, singurul ei admirator, ea având chip de înger cu ochii negri și părul castaniu. Și trup de cobră. No, într-o zi, în timp ce treceam pe lângă blocul ei, o numai ce o văd cu alai, lăutari și în rochie de mireasă, cum mergea să se mărite. Cred că avea doar vreo optsprezece ani, cam ca și mine.

No, în ziua aia am fost cam deprimat, că i-aș fi pus-o o tură și acum avea să dispară din peisaj. În fine, trece faza, peste vreo săptămână, ieșind la o bere, oftez la masă, masă unde stătea și un vecin de-al ei:

– Bă, fir-ar să fie, s-a măritat Ines.

Care Ines? întreabă vecinul ei.

– Cum care? Vecina ta. Așa i-aș fi pus-o de câteva ori…

– Bă, tu vorbești de soră-mea vitregă!

Ups.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.