Tronam pe tron cântând liniştit şi absolut nimic nu-mi trecea prin cap, dar nimic, nu aşa, când, la un moment dat, din dreapta mea se aude un zgomot puternic. Noroc că tronam, că altfel mă umpleam de… respect.

Instantaneu mi-a trecut prin cap că, no, poate vreun şobolan s-a gândit să înveţe să înoate tocmai la mine în cadă (n-am văzut şobolani prin bloc, sper să nici nu fie şi sper să nici nu aflu) şi, no, mi-e cam thriller de ei. Stau câteva secunde să-mi revin, îmi încordez genunchii, care la ora aia erau cam gelatinoşi, şi mă duc să mă uit ce este.

Şi nu, nu-mi explic. Pur şi simplu o cantitate apreciabilă de apă a curs prin robinetul închis. Brusc, aşa. Şi misterios. Oricum, apa a trecut, preinfarctul a rămas…