Da, ştiu că nu mă citesc şi copiii, ceea ce mă bucură. Dar am zis că e frumos să le urez la mulţi ani de 1 Iunie. Acestea fiind zise să lăsăm adulţii să se distreze, depănând nişte amintiri.

Când am fost mic am fost tare zvăpăiat. Nu, nu numai eu, ci şi fraţii, astfel încât am reuşit să facem o grămadă de prostii.

1. Pe la doi ani şi ceva alergam de bezmetic în faţa blocului şi din neatenţie nu am văzut banca. De atunci port ochelari. Şi tot de atunci am nasul spart. Hei, măcar ştiu de la ce mi se trage. Oricum, am schimbat multe perechi de ochelari dealungul anilor.
2. Pe la trei ani Raul şi cu mine am reuşit să dăm foc la covorul din cameră, pentru a nu ştiu câta oară. Luam caiete şi le dădeam foc de la radiator (căldură din beci pe vremea aia, noi ziceam mersi că avem curent). Tata tocmai venise de la muncă şi ne lăsase singuri cinci minute. Când intră în cameră, fumul gros până la jumătatea camerei împiedica vederea. Tata ia covorul în flăcări şi-l aruncă pe geam. Raul şi cu mine tăceam şi nu ziceam nimic, nici câr, nici mâr. Nu ne-a bătut. Nu a mai fost nevoie. Eram suficient de speriaţi. Şi tot atunci m-am uitat sub fusta educatoarei şi am fost prins. Se făcuse pauză. Îmi iau sandvişul din gentuţă (poate unii le mai ţineţi minte), mă postez lângă educatoarea care era în picioare şi vorbea cu nişte copii şi mă uit la ea sub fustă. Scandal. Chindie, părinţii la grădiniţă, trei zile libere (şi obligatorii), tot tacâmul.
3. Pe la patru ani am văzut un vecin că avea o sticlă de cico (bunica lu’ Fanta de portocale) pe masă. Vroiam şi eu. Tata, iarăşi, de-abia venise de la muncă şi era obosit. Nu-i nimic, m-am decis eu, mă duc să îmi iau singur. Nu se pune că nu aveam bani la mine. Mă pierdusem prin oraş. Mă caută tata prin jurul blocului, nimic. Întreabă pe toată lumea, nimeni nu ştia nimic. Mă dă dispărut la poliţie. Peste vreo o oră mă aduce un nene acasă. Interesant este că încă îmi amintesc unele faze de atunci, de când m-am pierdut.
4. Tot pe la patru ani mă jucam în spatele blocului şi am picat într-un mormânt proaspăt săpat şi neacoperit. De fapt ne alergam unii pe alţii în jurul gropii iar eu am avut ghinion. Noroc cu tata că a venit să mă scoată. Cam tot pe-atunci noi, copiii de la bloc, am improvizat un balansoar dintr-un butuc şi o scândură. Şi mi-am prins degetele în el în timp ce ne dădeam toţi copiii de la bloc pe el. Evident că-mi pierdusem unghia şi că mă durea. Dar tot nu m-am liniştit.
5. Atunci ne-am apucat şi de sporturi extreme: săritura de pe dulap. Ne urcam pe calorifer, de acolo pe dulap şi săream la ţintă pe o pernă. Pe mine m-a prins tata şi m-a ţinut pe dulap fără pernă spunându-mi să sar. Evident că n-am sărit. Eram zvăpăiat, nu prost (să sar şi să mă lovesc). Chestia este că trebuia să sar liniştit, fiindcă oricum nu nimeream întotdeauna perna, deci experienţă aveam.
6. În 1987 (aveam 5 ani) ne-am mutat la actuala reşedinţă. La vârsta aia am început să citesc, tata făcându-mi cadou "Povestea gâştii" (sau gâscanul supărat, despre un gâscan care-şi pierduse papucii în apă şi de-atunci toate îi caută, că erau Nike). Am fost foarte fericit că puteam să o citesc singur.
7. Pe la şase ani aruncam cu apă în capul trecătorilor, că doar de aia stăm la bulevard.
8. Pe la şapte ani am luat prima ţeapă. Eram în curtea şcolii, în clasa întâi, imediat după revoluţie, şi nişte elevi mai mari vindeau abţibilduri cu maşini, de la gumele Turbo. Am dat 3 lei pe un abţibild. O gumă costa 1 leu. Atunci am descoperit economia de piaţă, când mi-am dat seama ce fraier am fost.
9. Fiindcă am descoperit economia de piaţă (a se remarca că am descoperit-o înaintea lui Iliescu) am decis să o şi aplic. Aşa că în clasa a doua sau a treia am făcut-o lată. Copiii mai mari de la bloc au găsit prezervative la un magazin. Doamna le vindea dar nu ştia ce facem noi, copii fiind, cu atâtea prezervative (câteva zeci). Dar nu eram proşti, ci creativi. Un balon costa 10 lei iar un prezervativ numai 3. Deci nu mai aruncam în capul trecătorilor cu baloane pline cu apă, că erau scumpe… Faza şi mai tare este că m-a văzut mama umflând unul de-ăsta şi a început să râdă…
10. În clasa a doua mă îndrăgostisem iremediabil (credeam eu) de Raluca, o fată foarte finuţă. Băieţii de la bloc îi spuneau "Scândura" sau "Aparat de scos măsele". Mă supăra treaba asta şi, viteaz cum mă ştiţi, săream la bătaie. Şi mi-o mai şi luam.
11. În clasa a treia am mers în excursie la Peştera urşilor, în judeţul Bihor. Raul, frate-mio geamăn, stătea lângă mine, dar nu ştiu cum Roxana l-a "făcut" şi a stat ea lângă mine tot drumul. Şi se lăsa pe mine la curbe, etc. Până am ajuns acolo eram deja lipiţi. Ne plimbam de mână prin peşteră, ne puopam pe obraz, etc. Colegii se uitau curios la noi, iar învăţătoarea ne-a cetrtat că nu e frumos ce facem şi că să nu ne mai ţinem de mână. Credeţi că ne păsa? Noi eram fericiţi. Nu aveam telefon pe vremea aia, dar seara când am ajuns acasă părinţii deja ştiau tot (nici în ziua de astăzi nu ştiu cum a făcut învăţătoarea de au aflat părinţii aşa de repede). Şi ai noştri şi ai ei. Ce vremuri! Plus că Delia (o vecină) era prietenă cu Raluca (ştia că îmi place de ea) şi m-a pârât. Atunci am aflat ce înseamnă telenovelele.

No, cam atât. Restul – cu altă ocazie. voi aveţi ceva amintiri de împărtăşit? Hai că sunt extrem de curios.