N-am nicio gară cu C. Ne-am cunoscut în niște circumstanțe normale, aș spune, circumstanțe în care ea mă lua cu Dumneavoastră și alte de-astea, de parcă cine știe ce mare periculos aș fi eu (mi-a rămas un pic de modestie în gât). I-am spus:

– Nu mă lua cu Dumneavoastră, că nu-s așa de bătrân. Mă cheamă Robin.

S-a intimidat toată și de-abia mai putea lega două vorbe. Evident, din Dumneavoastră nu mă scotea. Să fiu sincer, mi se pare simpatică dintr-un anumit punct de vedere: se vede clar că în prezența mea se simte un pic stânjenită, cam ca o căprioară în prezența lupului cel firos. Și mă umflă râsul. Bine, nici eu nu mă feresc să-i privesc spatele cel frumos, ce nu dă semne să fi cărat ghiozdanul prea des… Cam asta îmi place la ea, felul cum dă în bâlbâială când mă vede. Și felul cum își poartă spatele…

Bine, din felul în care mă privește, sau din felul în care îmi zâmbește, dă semne clare cum că ar vrea să fie un pic mâncată. Un pic mai mult. Totuși, mi s-ar părea puțin ciudat ca în toiul acțiunii să mă ia cu Dumneavoastră sau cu domnule… Nu, nu mă pot opri din râs!