Mda, am pus bine stickul 3G
Cam nasol, speram să apuc să scriu ceva pe blog cât sunt pe tren spre Petroșani. Numai că stickul meu este pus bine, în dulapul cu care mă plimb de trei zile, că de joi am plecat din Cluj și încă n-am ajuns în Petroșani, că așa de lung e drumul Clujului.
Dar să nu mă abat, în aglomerația și grada din tren, nu știu cum am prins nenorocirea aia de dulap, că nicicum nu reușeam să-l urc sus, având mare noroc cu o domnișoară care m-a ajutat, că altfel se prăvălea imensitatea peste mine și mă flecea. În fine, din astea n-am mai pățit. Sunt un mamut de aproape 100 de kilograme, iar astăzi am fost ajutat de o duduie de 50, care efectiv m-a scos din rușine…
Sunt sigur că se merită să ai o karma pozitivă. Că m-am făcut de cacao după aceea este, deja, o altă poveste.
P.S. M-am luat cu altceva și nu am spus ce vroiam inițial. Stickul 3G (de fapt stickurile, că îl am și pe ăla de la Vodafone dar și pe ăla de la RDS) era în mapă, care mapă era în dulap, care dulap era pus bine, la locul lui, iar dacă îl dădeam jos clar nu îl puteam ridica singur, că nu stă el să-l pun cum vreau eu. Așa că n-am apucat să scriu de pe trenul altfel foarte aglomerat.
P.P.S. Mi se pare inedit să fiu ajutat cu un bagaj. Clar mă ramolesc.
cum ti se pare netul via stick rds? am si eu unul dar nu m-am obosit sa il folosesc niciodata ( oricum, unde am nevoie nu au acoperire =) )
Are o viteză de te descompui lângă el, dar e bun în caz de catastrofă, că măcar merge.