Mi-am găsit chirie
De dimineaţă am mers la muncă, aşa, cam pe la ora 9 eram p-acolo. De pe drum mi-am luat ziarul minune, să văd şi eu, ca de obicei, care mai sunt ofertele imobiliare. Sun la 4 numere de telefon. La un număr mi-a intrat căsuţa vocală (da, sănătae şi ţie!) iar la două nu a răspuns nimeni. La al patrulea număr la care am sunat garsoniera era la mama zborurilor…
Sun la încă un număr (deja se cam epuizau variantele) şi-mi răspunde un domn, foarte amabil şi de bun simţ, după voce:
– Da, anunţul încă mai este valabil.
– Zona Farmec este lângă Piaţa Mărăşti?
– Da, este destul de aproape.
– Bun. Când pot să vin să văd garsoniera?
– Păi şi acum, dacă vă grăbiţi, că mai am trei clienţi.
– Sigur că da. Ajung într-un sfert de oră.
Ajung în zonă şi-l sun pe om. În acel moment un jandarm inspecta garsoniera şi no, a trebuit să aştept să-şi facă omul damblaua, ajungând acolo înaintea mea. Îmi vine rândul să o inspectez şi eu (şi alţii, după mine). Mă uit la bloc: ca dreq. Intru în scară: horror. Aflu etajul: ultimul. Să leşin. Intru în garsonieră: curat de să mănânci de pe jos, nu altceva.
Canapeaua (se deschide ca un pat) era aproape nouă. Mobila, deşi destul de veche, era OK, adică se ţinea bine şi nu riscam să rămân cu piese în mână. Baia, la fel, instalaţii sanitare noi, gresie şi faianţă (albă, dar deh…) chesii. No comment. Bucătăria: problem. Cam mică. Asta este. Mai slăbesc. În schimb era curată. Balconul: neinteresant, că dă la vecini.
Preţul? 500 de lei. Bine, de banii ăia proprietarul trebuie să-mi mai aducă o masă sau un birou de calculator. Şi un buton la aragaz (este ţâmburuşul metalic, plasticul nu e)! Printre alte mărunţişuri. Deja încep să mă simt mult mai bine ştiind că mă mut singur şi pot să-mi ordonez viaţa după cum vreau eu! Îmi vine să zburd.
Sper că pe Vineri îmi vor ajunge aici computerul, monitorul, sistemul audio şi reţelistica (router, cabluri) că deja tâmpesc de la atâtea căşti, pentru că în week-end aş vrea deja să mă mut acolo, moemntan fiind încă la gazdă. Trebuie să aflu de unde îmi iau o pernă, lenjerie de pat, o pilotă şi o pătură precum şi nişte ustensile de bucătărie: o oală de vreo 2 -3 litri, două căni, linguri, furculiţe, cuţit, fund de lemn şi alte asemenea mărunţişuri.
În principiu eu sutn mulţmit de unde o să stau, fiindcă garsoniera nu e pe colţ, deci nu e răcoroasă. Bine, amu să n-am surprize de genul: gândaci, babe senile şi de-astea.




Oala, cănile şi tacâmurile ia-le de la un magazin tip \”Menaj\”, acolo sunt mai ieftine. Lenjeria de pat ia-o de la Kaufland sau de la un magazin de profil. Neapărat din bumbac 100% ca s-o poţi spăla la temperatură ridicată în caz că i se întâmplă vreun accident. Nu recomand să mergi la real decât dacă ştii că e vreo ofertă, altfel au preţuri mari şi pleci de acolo cu multe lucruri inutile. Cât despre fundul de lemn, eu zic să-l laşi în pace şi să iei unul din plastic pentru că e mai igienic şi se curăţă mai uşor.
Cel mai important lucru: dacă ştii că nu te poţi abţine, fă-ţi o listă înainte să pleci, ca să nu cumperi chestii din impuls.
😆 Bune sfaturi mi-ai dat. 😆 Plus că am făcut în aşa fel încât să fiu limita şi de buget că altfel eram tentat să mi le iau toate odată (inclusiv aspirator, cuptor cu microunde, bălării). 😆 Şi da, m-am apucat de lista aia. 😆 Îţi mulţumesc frumos! 😉
No bravo mă. Chiar e surprinzător de ieftin…
Sigur nu are datorii sau ceva probleme pe la încălzire sau poate ceva acoperiș stricat? Scuze că-ți stric chefu\’, da\’ io-s mai paranoia la faze de astea…
😆 Să vezi ce paranoia am fost eu! 😆 M-am uitat la tavan şi era OK, lacrimă, nicio problemă. Garsoniera fusese renovată anul trecut, din estimările mele, iar pereţii erau OK. 😆 M-am uita până şi după ţeava d gaz, care era destul de bine ascunsă, ca să nu mă car cu betelia în apte (nu înţeleg cum în Cluj Napoca mai sunt blocuri care nu sunt racordate la gaz). 😆 Să nu mai spun de instalaţia electrică! Numai că n-am desfăcut o priză să văd cum are firele, şi îmi pare rău că n-am avut o şurubelniţă la mine! 😆 Oricum, am pipăit, la propriu, toţi pereţii, să văd dacă e ceva umezeală! 😆
Are 170 de lei datorie garsoniera, de la ăla de dinaine, nu mă interesează. Aia o plăteşte din banii lui proprietarul, eu mi-am luat indexurile de la garsonieră, pe care lşe şi redau aici, ca să le am şi să nu le pierd:
[quote]Apă caldă: 4,318 (presemne nu-i plăcea apa precedentului chiriaş).
Apă rece: 3,996 (nu înţeleg, o fi fost cămilă :s ).
Curent: 6671.
Gazul: la comun. Interesant. Să nu-l văd pe careva că arde gazul de-a-mpulea, că ştiu să-l opresc de la robinetul scării. 👿 [/quote]
Să văd şi cu netul cum fac, că modemul lui 314ra2 e la mine cam de multicel (mersi, apropo). 😉 Cablul TV este deconectat, dar nu intenţionez să mă uit prea curând la TV-ul pe care urmează să-l cumpăr, dacă m-o lăsa inima, din primul salariu. Sincer, nu cred că o să mă uit. 😀
Eh, poate scotea apă din calorifere iarna și vara o căra cu găleata 😆 (auzisem că așa era la modă prin Petroșani mai demult…)
😆 Nu m-aș mira prea tare! 😆
Altă supriză neplăcută poate să fie muzica dată la maximum noaptea de vecini când primesc vizite şi nu vor să se ştie că fac sex. Ăsta e caz real, prima dată nu ştiam eu ce e cu nebunia asta cu Roxette, mă enervam şi dădeam şi eu la maxim Listen to your heart ca să le arăt că şi eu am. Dup-aia m-am prins. Stupid me!
😆 Până acum n-au fost surprize. Bine, e doar prima noapte. :woohoo:
ca pret mi se pare suspect de ok :cheer: o fi din cauza gasului ? cum se plateste ? imparteala egala ?
😆 Da, împărțeală egală. 😆
bine ca ai gasit
eu simt ca o iau razna cand trebuie sa ma mut si sun la ziar unde imi raspund numai agentii care vor sa te rupa de bani
😆 Da, cunosc senzația. 😆