Odată, o curvă a pus mâna pe mine

Nu sunt pritan și, la nivel ideologic, sunt pentru legalizarea prostituției. În fond, este cea mai veche meserie, deci n-ar trebui să fim prea puritani.

Dar într-o seară, după ce am condus-o pe gheruța mea la gară, întorcându-mă spre casă, o fârfă din asta de local de-a patra categorie vine spre mine și-mi spune:

– Gata, te-ai ridicat de pe ea? Hai să ne fu*em.

Și încearcă să mă ia de după gât, băiețește…

Am crezut că explodez de greață într-un spasm violent și incontrolabil. Și nu, nu era doar genul acela de greață fiziologică ci era și ceva mai mult decât atât, cu un nivel superior de greață metafizică cognitiv-viscerală ce m-a făcut să intru într-un fel de stare de șoc, să tremur de adrenalină, să se înfoaie toți mușchii pe mine și să mă răstesc la ea, de peștele ei se pregătea să vină spre mine să mă caftească să nu-i bat ștoarfa, lucru pe care – dealtfel – nici nu-l intenționam.

Vă mărturisesc, așa greață extracorporală meta-senzorială și cognitiv-viscerală n-am simțit niciodată, nici nu mi-am putut imagina, nici n-o pot descrie, nici nu știu cum m-aș  putea apăra, vreodată, de ea. Pur și simplu, în momentul ăla acela nu mai eram eu.

Oare știți despre ce vorbesc?

8 Comentarii

  1. Allure 31 iulie 2012 la 09:32 - Raspunde

    O reactie declansata de subconstient, probabil, din moment ce, din punct de vedere rational, constient, spui ca nu ai nimic impotriva “institutiei” in sine. E interesant ce reactii putem avea in unele momente. Ceea ce ti s-a intimplat, iti “comunica” pe aceasta cale, ca e improbabil sa apelezi vreodata la “serviciile” vreunei prostituate. Veste buna, nu?:)

  2. liliana 31 iulie 2012 la 09:34 - Raspunde

    and that was the single time a woman touched you

    • Robin Molnar 01 august 2012 la 21:54 - Raspunde

      Yep, sunt virgin. Are asta vreo relevanță pentru tine?

  3. joita lucian 02 august 2012 la 16:07 - Raspunde

    Cu siguranta ..da….si noi avem locurile noastre doar ca …ale nostre nu pun mana fara sa intrebe!

  4. Mihai Todor 02 august 2012 la 20:17 - Raspunde

    Nasol moment…

    • Robin Molnar 19 august 2012 la 14:21 - Raspunde

      Foarte nasol, indescriptibil de nasol și de dezgustător.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.