Astăzi a fost, ca în fiecare an, Ziua Copilului. În primul rând țin să le urez La mulți ani! având, totuși, speranța că nu mă citesc și că fac alte cele mai apropiate vârstei lor.

Apoi, mi-am amintit o parte din cum era când eram copil, grăbindu-mă să devin mare, adult, matur. Un astfel de moment, de exemplu, a fost când mă pregăteam să-mi iau buletinul. Țin minte că petreceam mult timp încercând să-mi definesc propria-mi semnătură. Știți că era mitul acela cum că semnătura nu se schimbă, mai ales după ce o lași pe buletin?

Mai țineți minte cum era când ne pregăteam să devenim mari?