Șarlatanii de la Domo

Anul acesta intenționez să-mi îmbunătățesc calitatea vieții cu ajutorul tehnologiei, adică să fac mai puțin din ceea ce trebuie făcut și mai mult din ceea ce vreau să fac. Și, printre altele, mă gândeam să-mi iau o mașină de spălat vase.

No, am zis că să mă interesez de rate fără dobândă (se găsesc) și transport până la domiciliu, că doar nu-s Batman să mă plimb cu toate cele pe scări. Așa că, firesc, prima opțiune care mi-a trecut prin cap a fost Domo.

No, mă uit pe acolo și văd cam ce m-ar interesa, doar că-mi sare ochii pe un panou din ăsta informativ: DAE 43%. Pfuai, m-a umflat râsul. În fine, mă mai uit pe acolo, mă duc la casă să întreb ce formalități se fac, dar mai întreb:

– Dumneavoastră mi-ați spus de promoția aceea cu 12 rate fără dobândă.

– Da, este foarte avantajoasă.

– Da, presupunând că vreau să cumpăr de peste 3000 de lei. [Se schimbă la față, credea că sunt papagal și nu mă prind] Dacă vreau să cumpăr de o sumă mai mică, aș dori să știu cât este dobânda.

– Păi pentru asta trebuie să veniți între orele 10 și 19 și vă calculează colega cât plătiți în plus.

– Păi nu asta am întrebat, ci cât este dobânda…

– Păi colega, știți…

Da, da. Mentos. Am văzut eu și n-a văzut ea? Se vedea clar că minte (stau bine cu empatia). Așa că am dubii dacă să iau de la ei, sau nu. Cine știe câte steluțe cu font mic au ăștia prin contract.

În fine, știți de unde pot să-mi iau o mașină de spălat îngustă și automată, preferabil cu o capacitate de 3,5 kilograme?

10 Comentarii

  1. Molnar Bianca-Andreea 21 ianuarie 2011 la 11:38 - Raspunde

    eu mi-am cumparat acum de la Domo o combina frigorifica, cu Bonus Card. 20 rate fara dobanda.1200:20=60 (si rata e chiar 60lei). Eu sunt multumita

    • Robin Molnar 21 ianuarie 2011 la 11:52 - Raspunde

      Când înseamnă acel „acum”. Sau, de când o fi limita aia de 3000 de lei? =)) Bine, aș găsi ce să iau de banii ăia, nu zic nu, dar nu-mi plac mie limitele. Nici la școală nu mi-au plăcut.

      • Ana 21 ianuarie 2011 la 12:28 - Raspunde

        Vai, analiza matematica mi s-a parut una din cele mai faine materii…

        • Robin Molnar 21 ianuarie 2011 la 12:51 - Raspunde

          😀 Mi-a mâncat zilele și nervii și ficații și sănătatea.

  2. Dani 21 ianuarie 2011 la 13:50 - Raspunde

    Mint astia de ingheata apele. Eu evit ratele !

    • Robin Molnar 21 ianuarie 2011 la 15:44 - Raspunde

      Mi-e mult mai lejer să le dau 300 de lei pe lună, bla bla bla decât să-mi dau 60% din salariu.

  3. Ceasuri de mana 21 ianuarie 2011 la 17:25 - Raspunde

    In aceste vremuri sunt de evitat ratele. De obicei dobanda nu este mare, ci sunt multe comisioane marunte ,astfel ajungi sa mai platesti o jumatate de produs.

  4. TNH 21 ianuarie 2011 la 20:57 - Raspunde

    Cum adică maşină de spălat vase? Te gândeşti că eşti unul singur? Ţi se pare OK să consumi energie electrică pentru o tură de spălat ce conţine două farfurii şi o cană, domnule ecologist? Să nu mai zic de detergent şi de aditivul de clătire, tu ştii cât de poluante sunt? Sau vrei să spui că nu speli vasele până nu se umple maşina? Ţi se pare igienic?

    • Robin Molnar 21 ianuarie 2011 la 21:01 - Raspunde

      La 0.7 kW, respectiv 8,4 litri de apă consumați per ciclu, da, mi se pare extrem de ecologic. Iar detergenți eco mai găsesc. 🙂 Crede-mă, am stat și m-am gândit bine la asta. Am nevoie să fiu degrevat de sarcinile aiurea ca să pot să fac lucrurile mișto.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.