[…]

În momentele acelea, un hău de netrecut se deschide între tine și lume și toată scena vieții se rezumă la un ultim act privit cu nețărmurită emoție de către cei din spatele tău care te privesc neputincios zbătându-te pentru o șansă. Și oricât de teoretică, de mentală, ar părea până atunci perspectiva morții, în momentele acelea ești doar tu cu ceea ce faci, cu ceea ce știi, cu ceea ce poți, ești doar tu, față în față cu șansa și neșansa, față în față cu viața și cu moartea, în momentele acelea ești teamă și curaj și luptă și…

[…]

Azi dimineață, mergând în coloană, am derapat cu Murgu pe polei, la 80 de Km/h, urcând un deal într-o curbă. Brusc, fundul mi-a fugit spre dreapta iar botul s-a întors pe stânga.

Am avut noroc că nu venea nimic din contrasens, așa că am tras de volan spre dreapta (pentru că am tracțiune pe spate), după care mașina s-a întors brusc, invers, cu botul spre dreapta și spatele spre stânga, așa că am tras iar de volan, nu mult, frânând continuu, după care mașina s-a întors iarăși brusc, iarăși cu botul spre stânga și fundul spre dreapta, eu frânând în continuare, iarăși având noroc că n-a venit nimic din contrasens, după care am încercat să îndrept mașina care mergea pe drum perpendicular pe direcția de mers…

Vedeam porumbul, vedeam că nu stau bine pe drum, frânam continuu, ABS-ul semnaliza că funcționează, dar tot degeaba, mașina mergea ca o sanie, voios, voinicește, alunecând în laterală până când, la un moment dat, am învârtit stânga de volan, având noroc de asfalt parțial curat, îndreptând parțial mașina care s-a învârtit din nou, pentru ca apoi, ca printr-un miracol, să se oprească pe jumătate ieșită pe acostament, la numai câțiva centimetri de a sări în câmp, pe sensul meu de mers.

[…]

Am aprins avariile și am îndreptat puțin mașina, ca să nu mă lovească șoferii ce veneau din spate, luând stânga de volan, astfel încât mașina să ocupe cât mai puțin din sensul de mers.

[…]

Acum o lună mi-am pus cauciucuri de iarnă. Acum m-am uitat la ele, erau varză – în mod incredibil – de la… Nu știu ce ar fi putut eroda 4 milimetri de cauciuc în mai puțin de o lună de folosire ocazională, nu-mi explic, nu-mi dau seama. Oricum, o să le schimb de urgență, fiindcă deja sunt prea uzate.

În fine, sunt bine, dar experiența asta, când fundul mașinii intrase în depășire, a fost incredibilă. A fost bună, spun eu, pentru că am învățat ceva și pentru că nu s-a întâmplat nimic, deși nu pot decât să-mi imaginez cum s-au simțit cei din spatele meu când au văzut Murgu întorcându-se pe șosea.

Nu știu ei cum s-au simțit, dar eu nu am simțit nimic, n-ai timp să-ți fie frică, ci ai doar un pic de timp să încerci să te lupți pentru viața ta și a lor, și totul în doar câteva crâmpeie de bătăi de inimă presărate cu mici, scurte regrete și un dor de nedescris…

– Mor.

Așa m-am gândit, încercând totuși să nu mor.

L.E. În momentele acelea nu mai auzi nimic, n-am auzit nimic, a fost un moment de liniște deplină.