Ştiu că pare o prostie, însă nu mă văd trezindu-mă în fiecare dimineaţă lângă o femeie morocănoasă. Ştiu, par superficial, mai superficial ca de obicei.

Ideea este că pentru mine dimineaţa are o semnificaţie aparte, când în sulfet reînvie speranţa unei noi zile bune, or ceasurile când ea este morocănoasă îmi ştirbesc, îmi răpesc, asta. Şi, din păcate, nu pot trăi, nu pot funcţiona fără speranţa asta revigorantă. De aici îmi trag eu seva şi energia, din speranţa asta. Cred că nu sunt singurul.