Mă sună aseară şi mă ia direct:

– Ascultă. Ştiu cine eşti.

– Uimeşte-mă.

– Eşti un pervers, aia eşti.

– De ce?

– Pentru că te văd, te citesc. Şi se vede clar că gândeşti şi înţelegi mai mult decât laşi să se vadă.

– O spui de parcă ar fi un lucru rău.

– Păi cam este, pentru că eu nu pot trăi aşa.

– Păi no, dacă sunt chiar aşa o brută, ce-ar fi să nu ne mai întâlnim deloc?

– Vezi? Exact cum spuneam. Eşti o brută. Cu tine n-am niciodată garanţia că mâine vom mai fi împreună.

– Şi asta n-are nimic de-a face cu atitudinea ta faţă de mine?

– Nu.

– Şi Ionuţ e văru-to.

– Nu este problema ta.

– Nu, nu mai este problema mea.

– Da, nu te priveşte.

– Ascultă, dragă. Dacă tu scuipându-mă între ochi te aştepţi ca eu să ling, înseamnă că ai o părere greşită despre mine.

– Când iubeşti mai şi lingi.

– Serios? Trebuie eu să-ţi înghit toate rahaturile?

– Păi nu, că nu mă iubeşti.

– Nu, dragă, nu. Nu aşa. Nu eu sunt problema.

– Ba da, tu eşti.

– Bine, dacă nu accept să fiu luat de prost, da, atunci eu sunt problema. Hai să o rezolvăm. Din moment ce te-ai gândit la asta, propune tu ceva.

– Păi nu ştiu.

– Bine. Uite cum facem. Ne vedem fiecare de treabă şi asta este.

În timp ce veneam la masă, mă sună.

– Bună pui.

– Servus.

– Ştii de ce te-am sunat?

– Ai fix două minute ca să-mi spui.

– Am sunat să-mi cer scuze. Nu ştiu ce a fost în capul meu.

– Asta-i tot?

– Păi da.

– Bine. Pa.

Mă sună iarăşi:

– [Printre lacrimi!] Pui, dar eu nu înţeleg.

– Păi ce anume ţi-e neclar?

– De ce faci asta?

– Ţi-am povestit că am iubit-o pe X foarte mult şi că ea era mai perversă de felul ei?

– Da.

– Ţi-am spus că n-am putut fi suficient de pervers pentru ea şi am picat de fraier în timp ce ea-şi trăia perversităţile, devenind o curvă?

– Da. Îmi amintesc. Am fost atentă.

– Şi, după toate astea, tu îmi spui mie că sunt pervers?

– Am greşit.

– Când ai avut problema aia delicată şi am fost singurul care te-a susţinut am fost o brută?

– Nu.

– Sunt o brută pentru că nu te mint şi pentru că îţi spun lucrurile fix aşa cum sunt?

– Nu, apreciez asta la tine.

– Păi şi-atunci cine eşti tu de vii să îmi dărâmi visele cu bomba atomică? Ce ţi-am făcut atât de rău încât să mă acuzi atât de nedrept şi de revoltător că sunt o brută.

– Înţelege, Robi, am greşit.

– Da, ai greşit. Iar eu n-o să plătesc preţul greşelii tale.

– Credeam că mă iubeşti.

– De, sigur că te iubesc. Însă mi-e teamă că nu vezi deosebirea de nuanţă aici.

– Ce deosebire.

– Dacă mă iubeai nu puneai botul la toate prostiile debitate de Ionuţ şi Florin. Mă vedeai aşa cum sunt.

– Te văd acum.

– Acum nu, acum nu mă mai vezi. Acum priveşti în urmă şi vezi ceva. Dar pe mine nu mă mai vezi. Pentru că ai omorât ceva în mine, aseară. Oricât de bun aş fi fost ca om, mereu ţi-ai fi aplecat urechea la ce debitează alţii, mânaţi de interese meschine şi egoiste. În loc să-ţi foloseşti privilegiul pe care l-ai avut, acela de a mă vedea aşa cum sunt.

– …

– Vezi, sunt cel mai cel tip din viaţa ta. Şi mi-ai dat cu piciorul. Dacă tu alegi să trăieşti în minciună, este alegerea ta, nu avem acte la primărie, drama nu este prea mare. Dar eu refuz să o fac.

– Nici măcar pentru mine?

– Nu pentru că sunt o brută perversă care se ţine numai de mizerii.

Da, sunt supărat până la cer şi înapoi. Am mai fost acuzat pe nedrept de chestii, dar asta deja parcă e prea de tot. Asta este, păţăşti atunci când te sacrifici pentru cineva care nu merită.