Veneam de la muncă, la o oră la care majoritatea oamenilor sunt acasă deja de ceasuri bune și, trecând prin fața unui cămin, un miros divin, demențial de delicios îmi dă una peste boit de-mi rupe cocoașa-n două, lăsându-mi o cărare prin stomac, nu altceva.

Evident, mă opresc în loc spre a savura mirosul ăsta frumos de tot. Și, ce credeți că era? Șocant, ținând cont că eu nu-i suport: dovlecei pane. No, când mi-am dat seama de asta mi-a venit să o rup la fugă. Desigur, o mușcasem deja, luându-mi țeapă cu un miros divin și un gust nașpa.