Telefonul nu mai sună

E ciudat cum am sensibilitatea de a ține minte unele chestii, în timp ce altele îmi scapă cu desăvârșire. Bunăoară, știu că a trebuit să o părăsesc pe o zână ce-și cam făcea de cap. Nu, nu-i mai știu nici măcar numele, că a fost acum vreo 10 ani.

Dar știu că, no, eram un pic deprimat și, într-o dimineață de Vineri, pe la cinci și jumătate, m-am trezit când tata se pregătea să meargă la muncă. No, eram deprimat și fără vreun chef de a face ceva. Și, no, cum stăteam eu în sufragerie, iar tata era în bucătărie și-și făcea cafea, televizorul era pornit.

Tata vine și mă întreabă cum de nu dorm, îi spun că m-am trezit, ziua se arăta întunecoasă, afară fiind toamnă, în suflet fiind un fel de pustiu. Așa că stau și privesc în gol la TV, așteptând să treacă timpul. No, la un moment dat, când încă nu eram dezmeticit, începe o melodie, n-am reținut atunci care. Dar știu că m-a uns pe suflet, mi-a cauterizat rănile și m-a făcut să mă simt mai bine, mai împăcat cu decizia mea.

Ani de zile au căutat melodia asta, ca pe o iluzie, făcându-mă, de multe ori, să mă întreb dacă nu cumva mi s-a părut ca prin vis. Pentru că atât de bine mă simțeam după ea, încât m-am pus să mă culc la loc, nemaiavând niciun gând.

Vedeți voi? Astăzi sunt fericit, sunt mulțumit, sunt liniștit. Și tot astăzi am găsit piesa cu pricina. Este vorba despre Sarmalele reci – Telefonul nu mai sună. Frumoasă melodie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.