Întrebarea este:

– Robin, tu ai putea trăi cu 500 de lei?

Un răspuns pertinent este:

– Când țara era în floare, când plasme și mașini răsăreau în proprietăți precum ciupercile după o ploaie curată de vară, când excursii prin Maldive se vindeau la toți muritorii, când toată lumea își permitea chestii, cine lucra pe maxim 650 de lei?

Dar atunci mi-am jurat că o să fac pe dacu în patru să nu mai fie nevoie să lucrez pe salarii de mizerie. Niciodată. Așa că am făcut un pas major și am plecat cu bursă în Irlanda de Nord, deși poate că aveam chestii mai bune de făcut peste vară. Dar trebuia să fac ceva pentru carieră, da? Mi-am jurat să muncesc și că învăț chestii mișto astfel încât niciodată, dar niciodată să nu mai iau un salariu care să nu-mi ajungă la nimic.

Până la urmă nu este vina nimănui dacă un om se plafonează și se mulțumește cu un loc de muncă unde nu poate evolua, nici financiar, nici personal. Iar dacă te plafonezi și știi că te plafonezi, poate că n-ar trebui să faci grevă, întrucât ai fost parte din amorțeală. E o chestie de moralitate aici.

Așa că nu, nu vreau să mai aud argumente cum că nu le ajung unora banii. Nu mă interesează, sincer să fiu. Deloc. Cum nici pe alții nu îi interesa atunci. De parcă eu cu salariul meu puteam să trăiesc într-o lume în care salariile erau mai mari, duble față de al meu, lupta pentru resurse fiind aprigă și, deci, inegală.