Unii își caută bătaia cu lumânarea
Întrucât nu mai fumez și dau și la pedale, condiția fizică a început să-și revină. Cu asta în minte sprintam (alergam) spre stația RATUC în care tocmai trăgea troleibuzul patru.
No, cum alergam spre mașină, trec pe lângă doi puștani. Unul dintre ei, pe la vreo 18 – 20 de ani și 55 de kilograme, nu știu cum îmi are treaba și se face că-mi pune piedică, la mișto. De fapt, l-am văzut de la distanță că este șmecher și-mi pune ceva la cale.
În momentul ăla, ținând cont că aveam vreo 100 de kilograme și alergam cu 16 Km/oră, mi-au trecut prin minte următoarele scenarii:
- Mă duc în el cu genunchii înainte, la el în abdomen. Dar dacă are o condiție medicală mai nașpa îmi moare aici.
- Îi f*t o palmă cu dreapta, din viteză. Dar poate cade și dă cu capul de dale, murind aici.
- Țin pumnul închis și-i dau o babastârcă minerească pe după ureche. Dar poate cade și-mi moare aici.
- Trec de el și mă întorc înapoi, dându-i niște șuturi în c*r din fundul grădinii, din viteză.
- Trec pe lângă el în viteză și când ajung în dreptul lui desfac brațul și-l iau pe sus, îl pun lângă gard să nu cadă și-l boxez de să-l ia dracu.
M-am abținut și-mi pare rău că nu l-am bătut, sincer. Erau atâtea moduri în care puteam să-i aplic o corecție, după cum vedeți… Măcar o palmă de i-aș fi dat, ca să se liniștească. Șmecherii ăștia care se iau de oameni din senin trebuiesc bătuți în scop corectiv.
Voi ce ați fi făcut?




Dacă aș fi avut mușchi, l-aș fi bătut.
Din punct de vedere legal, ăla era protejat. Că io dacă-i dădeam o bucată, era vina mea că-s violent, nu a lui că e un prost băgător în seamă. Din moment ce nu m-a lovit, n-aveam voie să-l căsăpesc. 🙁 Deci nașpa. Mușchii nu sunt o problemă. Am destui. =))
Cred ca gândim prea mult în situaţii de genul, văzusem o faza nu mai ştiu unde când unul pusese mana pe bucile prietenii, dle, asa de iute l-a pocnit ala încât ala, nici o secunda n-a durat, încât s-a speriat ala neştiind de unde-i vine .. 🙂 asa m-a uns la suflet …
Faină faza. Și da, de multe ori și eu regret că gândesc prea mult. :((
Asa suntem învăţaţi, ai văzut şi băbuţa aia din Anglia ce-a sărit cu sacoşa pe hoţi… fără sa se gândească 😛 , la noi primează instinctul de conservare pe când la aia civicul e pe locul 1, a văzut, a intervenit.
În România nu poți face asta pentru că riști să fii acuzat de lovire (da, de către infractor).
Cam ai dreptate, dar dacă-l lași lat nu mai are cum să te reclame, că doar nu aștepți să se trezească și să cheme poliția, nu? Pentru că de pe margine sigur n-o să se bage nimeni, de obicei oamenii nu sar să ia apărarea altora.
Bine, poți să ai ghinion și să nu reușești să-l pui jos, sau mai rău, să-l pui jos și să apară cineva cu spirit civic care nu știe de ce îi dai la ficat la tâmpitul ăla.
Da, puteam să am ghinion să mi-o fur în timp ce-o scobeam la ăla pateul cu carata… :((
Eu m-as fi oprit si i-as fi spus cateva de dulce. ..atat de dulci incat m-ar fi tinut minte toata viata :)))
S-ar fi lăsat cu scandal și omor și eu fugeam spre mașină fiindcă eram în întârziere.
Ar fi meritat-o. Daca n-o incaseaza de la nimeni, o sa se simta mai destept ca dracu’ si o sa o comita si a doua oara si a treia oara si poate ca una din persoanele careia ii pune piedica o sa dea cu capul de dale. Si atunci smecherasul o sa o tuleasca, nimeni n-o sa fie de vina… oficial.
Da, însă la fel de bine putea ăla să-și rupă capul…
E mai bine s-o pateasca ala care si-o cauta cu lumanarea decat un trecator nevinovat.
Asta din perspectiva fetei care s-a ales cu aripa rupta si picioarele sfasiate dupa ce a fost imbrancita de niste smecherasi peste gard doar pentru ca s-a intamplat sa treaca pe strada pe langa ei purtand un tricou rock.
Serios, cu ce ar fi diferit fata de ce ar pati daca ar intra in cusca leului si ar incepe sa arunce cu pietre in „pisicuta” cu coama?
Eu încă am probleme în a înțelege concepte precum: a-i face cuiva un rău în mod gratuit. Aspecte precum: un grup de bărbați îi fac rău unei femei în mod gratuit mi se pare imposbil de înțeles și, da, cred că ăia ar trebui pedepsiți exemplar prin tăierea coaielor, respectiv ruperea fiecărui os de la mâini și picioare, să vadă cum e.