Zice că ardeleanul coboară pe Feleac spre Cluj cu căruţa cu nevasta şi copilul. Ajungând în dreptul Teatrului, copilul întreabă:

– Tata, da’ casa aiasta mare cu doi caţei pe ea ce-a fi?

– Nu ştiu, dragu’ tatii.

Apoi, in Piaţa Unirii:

– Tata, da’ omu aiesta de hier pe cal, cine-o fi?

– Nu ştiu, dragu’ tatii.

În fine, lângă Parcul Mare:

– Tata, da’ la balta aiasta mică, oare cum i-a zice?

– Nu ştiu, dragu’ tatii.

Femeia, agasata de insistenţele copilului, intervine:

– Da’ mai lasă-l în pace pe tata-to, mă copile, nu vezi că-i trudit?!

La care ţăranul răspunde cu bonomie ardelenească:

– Lasă-l, femeie, pe copil sa întrebe, ca numa’ aşa învaţă!

Mulţumesc frumos Septimiu!