L-am ascultat la Digi24 pe distinsul istoric Armand Goşu spunând că România nu trebuie să caute să participe de una singură într-un eventual format de reglementare a crizei din Ucraina, că vizita de săptămâna viitoare a ministrului român de externe la Kiev este irelevantă întrucât chiar partea română „nu a reuşit” să construiască o relaţie bună cu Ucraina, că preşedintele Băsescu s-a făcut de râs când i-a cerut lui Arseni Iaţeniuk anularea legii care abrogă legea cu privire la limbile minoritare, deoarece această lege nu a fost aprobată de preşedintele interimar Turcinov şi prin urmare legea limbilor minoritare e în vigoare.

Câteva menţiuni:

1. Nu-mi explic de ce domnul Goşu consideră că România nu trebuie să îşi dorească un rol mai important în afacerile internaţionale din regiunea noastră a Europei.

2. Nu îmi explic cum consideră domnul Goşu că ar fi trebuit construite relaţiile româno-ucrainene astfel încât să fie „bune”. Poate dumnealui consideră că România ar fi trebuit să nu-şi revendice platoul continental al Mării Negre, să nu câştige procesul la Haga (eveniment după care partea ucraineană a răcit în mod unilateral relaţia cu România). Poate dumnealui consideră că România trebuie să uite că pe teritoriul Ucrainei există aproape jumătate de milion de etnici români? Şi nu văd de ce eforturile părţii române de a îmbunătăţi această relaţie prin vizita de săptămâna viitoare a ministrului de externe ar trebui să fie înfierate utilizându-se ca argument faptul că relaţiile sunt reci. E acesta un argument? Sau e de fapt o realitate pe care România trebuie să încerce să o schimbe, acordând părţii ucrainene ajutor în situaţia gravă în care se află Ucraina?

3. Nu înţeleg de ce domnul Goşu consideră că poziţia preşedintelui României îl face de râs, în condiţiile în care în Ucraina s-au reinstaurat prevederile constituţionale din 2004 care acordă Radei Supreme întâietatea în conducerea statului reducând prerogativele prezidenţiale? Oare domnul Goşu nu cunoaşte faptul că în pofida veto-ului preşedintelui interimar Turcinov parlamentul de la Kiev poate, teoretic, decide din nou abrogarea legii limbilor minoritare? Nu înţelege domnul Goşu că în actualul regim constituţional din Ucraina nu preşedintele, ci primul ministru începe să fie persoana care conduce, efectiv, statul? Că Ucraina este deja, de facto, o republică parlamentară? Nu este, oare, clar de ce preşedintele Băsescu a cerut tocmai primului ministru ucrainean ca legea limbilor minoritare să nu fie abrogată? Nu este evident că solicitarea preşedintelui român a fost o întărire suplimentară a poziţiei României faţă de drepturile minoritarilor români din Ucraina?

Dar poate că domnul Goşu este slab informat cu privire la noile realităţi politice de la Kiev şi poate că dumnealui nu este conştient că ţara vecină este, deja de peste o săptămână, republică parlamentară. Altfel, interlocutorul de azi al preşedintelui Băsescu nu ar fi fost Arseni Iaţeniuk. Dacă domnul Goşu a făcut defetistele sale declaraţii în necunoştinţă de cauză, poate fi înţeles. Dacă, însă, dumnealui cunoaşte în detaliu situaţia politică din Ucraina, atunci sensul şi obiectivele declaraţiei sale publice sunt de neînţeles. Şi sunt de criticat.

Dan Nicu