Ultimul Kamikaze

“Acum cativa ani, am intalnit la Iasi un om cu o meserie neobisnuita: dezamorsa bombe. Singurul specialist din Romania in dezamorsarile cu risc neprevazut, de peste 80%, asa-zisele “operatiuni de tip kamikaze”. Nimic din infatisarea lui nu te-ar fi dus cu gandul la portretul unui erou, salvator a sute de mii de vieti omenesti. Dincolo de moarte, aproape de Dumnezeu.

Un barbat cam de 60 de ani. Corpolent, scund si puternic, care zambea mereu, de parca randuielile lumii ar fi fara gres. Daca l-ati fi intalnit vreodata pe strada, ati fi trecut pe langa el ca pe langa un ins oarecare, pierdut in multimea cenusie de pietoni. Si totusi, aproape in fiecare zi, vreme de 30 de ani de zile, maistrul militar Constantin Cararusa s-a aflat fata in fata cu moartea. Odaia in care l-am cunoscut avea peretii intesati de bombe prelungi, masive, asemeni unor ganganii cu crusta de fier innegrit. Toate dezamorsate, inofensive, moarte. Era acolo o mica parte din cele pe care le-a scos el singur din adancul pamantului, sute de mii de tone ramase neexplodate din primul sau al doilea razboi mondial.
 
Pusa cap la cap, puterea acestora ar fi luat tot atatea vieti cat dezastrul de la Nagasaki si Hiroshima. Un curaj pentru care ar fi trebuit sa i se puna trese pe umar si o coroana de lauri deasupra capului. Genistul primea insa, la salariul sau si asa foarte mic, un spor absolut ridicol, cam 300.000 de lei in anul 2002. Nu se revolta pentru asta. Nu dorea interviuri, isi facuse chiar un scop in viata din anonimat. O viata petrecuta prin gropi mizerabile, prin canale, gunoaie, cimitire, pipaind infricosat fierul rece si ud ce zace-n pamant, mangaindu-i inscriptiile, cautandu-i focoasele, zicandu-si in fiecare clipa ca gata, totul se poate sfarsi. Atunci, in clipele acelea de incordare teribila, el a avut un singur mare ajutor. “Acolo, sub pamant, langa bombe, in acea fractiune de secunda de viata si de moarte, acolo mi-am castigat eu credinta in Dumnezeu…”

***

O intamplare i-a hotarat destinul. S-a nascut in Tanacu, Vaslui. Avea noua ani. “Niste oameni sapasera un mormant nou in cimitirul satului. Acolo am vazut noi, copiii, un varf frumos de otel. Un prieten foarte bun, Grigore Vasilache, s-a repezit in groapa chiuind, apoi s-au apropiat si altii. Li se parea o jucarie interesanta, sclipitoare, cum n-au mai vazut. Eu ma uitam la varful acela stralucitor si, deodata, nu stiu cum, am presimtit ca se va intampla ceva rau. Voiam sa le strig “Nu va duceti!”, dar parca amutisem, aveam un nod in gat, nu-mi ieseau vorbele din gura si m-am dus impreuna cu ei mai mult asa, cumva, cu gandul de a-i opri. Dupa cateva clipe, ne zvarcoleam cu totii, plini de sange, in cimitirul acela mare.

 
Stateam culcat in tarana, cu capul intors pe o parte, ma uitam nedumerit la ranile mele si la toti ceilalti care tipau si nu stiam daca mai traiesc sau nu. Tin minte ca-mi spuneam in gand: “Daca noi am muri acuma, n-ar fi drept! N-ar fi drept!…”” Apoi, a aflat ca in toate satele din jur mor anual sute de baieti nevinovati. Si, inca de copil, a inceput sa creada ca are pe pamant “o misiune”. “Da, dupa intamplarea aceea m-am gandit sincer ca sunt “sortit” la calvarul asta, ca e nevoie de mine pe lumea asta. Nu stiu de ce. Am simtit, cumva, ca nu e corect. Prea putini aveau cu adevarat curajul, prea multi mureau. Asa ca, dupa terminarea scolii de Maistri de Geniu, am cerut sa fiu trimis in judetul cel mai infestat cu munitie din Romania, unde timp de sapte luni s-au purtat lupte masate zi si noapte – judetul Iasi.
 
Raspundeam singur de 18 judete. Apoi am incercat sa-i ajut si pe alti genisti mai tineri, ca sa devina specialisti. Am ramas surprins – nimeni nu dorea sa invete. Toti imi spuneau: “Pentru salariul asta? Ce, sunt nebun?!…”. Am ramas singur cu meseria asta. Singur cu aceasta performanta cruda, pe care nu mi-am dorit-o niciodata.”
 
***
 
Dincolo de moarte, aproape de Dumnezeu

Constantin Cararusa

Am vorbit trei zile cu acest om. Cu greu am putut intra in acele adancimi ale vietii sale, rareori rostite. Mi-a recunoscut ca n-a putut fi niciodata un tata bun si nici un bun sot. Condamnat sa traiasca mereu pe drumuri, mereu intre doua misiuni, intre doua explozii. Chemat de urgenta noptile, chiar si de Revelion, in clipele de tihna petrecute langa sotia si fiica sa. Nu de putine ori, ele i-au spus asa, amandoua: “Cand iesi pe usa aia, ne uitam la tine ca si cum te-am vedea pentru ultima oara…”. Si totusi, in toti acesti ani, Constantin Cararusa s-a gandit mereu la “misiunea” lui. “Sa stiti ca am avut si perioade grele, critice, cand mi se zdruncinase orice echilibru sufletesc. Uitati-va aici (varfurile de la doua degete ii lipsesc), mi le-a smuls un obuz, odata, demult. In vremea aceea imi pierdusem nadejdea.

 
Parca nimic nu mai conta. Apoi, deodata, mi-am dat seama ca vietile alea pe care le salvez pretuiesc poate mai mult decat a mea si a familiei mele. Am trait atunci asa, ca un fel de “revelatie”, de trezire. E o senzatie stranie, acest ajutor al lui Dumnezeu, cand te sacrifici pentru altii. Parca cineva “te tine”, iti tine pasii cand mergi. Ce usurare, cand iesi din groapa aia, dupa ce ai dezamorsat un proiectil… Stai ore-n sir langa el. Uneori aproape o zi intreaga. Iti pare c-a trecut o vesnicie pana termini. Si-ti zici mereu in gand, adesea chiar cu glas tare: “Doamne, ajuta-ma!”. Pe mine au vrut sa ma dea afara din partidul comunist, pentru ca intotdeauna-mi faceam cruce, inainte de a ma apuca de lucru. Se aduna lume multa acolo, in jurul meu, cand apaream la fata locului. Si “nu dadea bine pentru cadre” sa ma vada toti in genunchi, facandu-mi cruce. M-au amenintat, m-au somat sa nu mai fac asa ceva. Le-am zis: “Bine. Atunci bagati-va voi in groapa aia…” In asemenea situatii, conteaza enorm o anumita “imunitate spirituala”. Fara ea nu poti realiza nimic. Un echilibru, o conduita, o impacare cu tine insuti.
 
Adica, mai simplu: sa ai frica de Dumnezeu. Aceasta frica sfanta te imunizeaza, te curata sufleteste, te ajuta sa iesi din toate ispitele si momentele grele. Acolo, langa bomba, trebuie sa fii atat de calm, sa nu-ti tremure degetele, sa nu te simta fortele raului… Sunt anumite forte care “te simt”, dar pe care tu nu le poti vedea. Pentru mine, bombele sunt mult mai mult decat niste simple bucati de metal. Ele sunt incarcate cu puterea negativa, diavoleasca, a raului. In tensiunea aceea poti simti aceste puteri, dar numai daca te rogi la Dumnezeu. “Vezi” pur si simplu metalul sub pamant. Sunt situatii cand riscul este urias, iti intuneca mintea; atunci trebuie sa hotarasti ceva intr-o fractiune de secunda si, nu stiu cum sa va zic, in clipa aceea mare parca-mi dau seama ca si viata mea e tot o fractiune de secunda, la scara uriasa a timpului si a omenirii, si-mi zic: “Lasa, ca daca ies viu si de data asta, inseamna ca, totusi, am facut si eu ceva. Inseamna ca n-am trait pana acum chiar de pomana. Lasa-ma, Doamne. Ajuta-ma Doamne. Ajuta-ma pe mine, pacatosul. Lasa, ca daca ies viu de aici, atunci o sa ma intorc acasa vesel…”
 
Constantin Cararusa, din Iasi. Un om mereu vesel. Un om simplu, cu o meserie simpla, ca o joaca de copii. Meseria lui se numeste: “De-a v-ati ascunsa cu Moartea”. “
 
Text preluat de pe Pro-Unire (Yahoo Groups) .
 

8 Comentarii

  1. Cip 08 martie 2008 la 16:51 - Raspunde

    Adevarat , putini bani, reisk enorm … kamikaze dar sunt si omeani care fac din placere

  2. Robin Molnar 08 martie 2008 la 16:53 - Raspunde

    … su din responsabilitate si iubire pentru ceilalti… 😉

  3. Daniela Albu 08 martie 2008 la 18:38 - Raspunde

    [color=green][/color]
    Mai rar sa gasesti o persoana care isi alege meseria nu pt remuneratie buna ci pt a-i ajuta pe ceilalti!Asta da sacrificiu de sine…..

  4. Robin Molnar 08 martie 2008 la 18:41 - Raspunde

    Asa este. 😉

  5. Claudiu 03 mai 2010 la 16:15 - Raspunde

    Foarte rar… am scris zilele trecute despre un [url=http://claudiusararu.wordpress.com/2010/05/03/probabil-singurul-kamikaze-din-istorie-care-a-scapat-cu-viata]tip cu o meserie ciudata – kamikaze. Si se presupune a fi singurul kamikaze care a supravietuit dupa misiunea sa]here[/url]. Dar acum, dupa ce am citit materialul de aici vad ca NU este singurul 🙂

    • Robin Molnar 04 mai 2010 la 01:23 - Raspunde

      =D Păi no, sunt mai mulți oameni cu meserii ciudate. =D

  6. cosmin 30 iunie 2010 la 01:11 - Raspunde

    cu adevarat o meserie nobila!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.