"Dacă te îndrăgosteşti de un vampir, înseamnă că eşti necrofilă!"

Adică no, tehnic vorbind vampirul ăla este mort, iar tu, ca fată, eşti vie. Şi dacă te îndrăgosteşti de un vampir, tehnic vorbind, eşti necrofilă. Logic, nu?

Adică am remarcat invazia de seriale cu vampiri, etc. Şi ştiu că multe fete se uită pentru că actorii ăia sunt nişte bunoci. Dar, no, personajele lor sunt un pic cam  decedate. Numai că no, asta deja nu mai contează. Fufele plictisite care n-au găsit, încă, amorul corespunzător, intră la idei şi no, devin, încet dar sigur, semi-necrofile:

– Ce contează că e mort şi n-are puls de 1000 de ani? Uită-te la el ce drăguţ e! POţi să juri că e viu!

Şi-atunci mă întreb: care este deosebirea dintre o fufă din asta cu înclinaţii necrofile şi un handicapat mintal căruia instinctul îi spune că trebuie să se f*tă şi, din lipsă de IQ, n-are cu cine aşa că dă la buci prin cimitir? Tehnic? Niciuna. Toţi fac hadea – badea cu morţii. Unii cu gândul, mă rog, unele, iar alţii cu trupul, mă rog, cadavrele.

Mai ştiu eu pe unul care la nu mai ştiu ce film, "Regina blestemaţilor", parcă, spunea despre o moartă din asta că e bună! Bleah. Cum să zici, frăţie, că o moartă e bună? E moartă. End of story! Şi nu, nu e sexy. Sexi sunt gazelele ălea vii! Ştiţi voi, cu respiraţie, puls, pielea moale şi trupul fierbinte. Dacă vă plac trupurile reci, cadaverice, luaţi-vă păpuşi gonflabile, că încă nu s-au inventat modelele cu încălzire.

Hai sictir!