10 gadget-uri IoT pot fi câștigate la Techsylvania

Îmi place să scriu și nu-mi stă în fire să reproduc pe blog comunicate de presă, mai ales când acestea sunt succinte, pe de-o parte, iar pe de o altă parte nu mi se pare etic să trunchiez informația, mai ales atunci când aceasta este relevantă. Desigur, mențiunile mele sunt la final.

Pasionații de tehnologie și specialiștii IT pot câștiga gadget-uri de ultimă generație la IoT Village, un concurs de hacking din cadrul evenimentului Techsylvania.

IoT Village este o componentă a hackathon-ului și a conferinței Techsylvania, unde participanții descoperă și câștigă cele mai noi și practice gadget-uri smart de pe piață, dacă reușesc să identifice slăbiciuni în modul de funcționare a produselor.

Zece dintre cele mai noi tehnologii din zona smart living, a securității și a sănătății, cum sunt Danalock, dispozitivul care oferă acces preferențial în casă, Nest Cam, o cameră de supraveghere funcțională la 130 de grade, Sense, un dispozitiv care monitorizează somnul și multe alte gadgeturi vor fi disponibile la Techsylvania.

IoT Village este sprijinit de Bitdefender, unul dintre cele mai de succes business-uri românești din domeniul IT, al cărui CEO, Florin Talpeș, a fost unul dintre speakerii prezenți pe scenă în cadrul ediției trecute a conferinței.

Techsylvania introduce IoT Village ca o nouă verticală a evenimentului, în contextul Internet of Things ca subiect în ascensiune, dar și a riscurilor de securitate rezultate din explozia de terminale conectate la Internet. Mai mult, încă de la primul eveniment care a avut loc acum trei ani, Techsylvania s-a dezvoltat și s-a îmbunătățit constant, adăugându-i-se pe lângă partea de conferință și concurs pentru programatori, diverse alte puncte de interes pentru public.

Nu în ultimul rând, Techsylvania anunță nume noi pentru conferință, precum Simon Gosling de la Happy Finish, Rumen Iliev de la LAUNCHub, Fabian Westerheide de la Asgard, Eric Wood de la Telenav, pe lângă o serie de nume importante din industrie care au fost deja confirmate.

Cu IoT Village, peste 40 de speakeri care vor fi prezenți la conferință, un maraton de programare și o competiție destinată startup-urilor, Techsylvania promite a fi unul dintre cele mai complexe evenimente din domeniul tehnologiei în Europa de Est.

Techsylvania este susținută de Telekom Romania, în calitate de partener principal.

Mulțumiri următorilor parteneri, fără de care Techsylvania nu ar fi ajuns aici: Accenture, Banca Transilvania, Riverbed, Halcyon Mobile, 3Pillar Global, Small Footprint, Yopeso, Macadamian, Xoomworks, Twitter, Bitdefender, Laurentiu, Laurentiu & Associates,  Telenav, SDL, DJI și Always Stay Creative.

Mai multe informații despre Techsylvania, IoT Village cât și detalii despre bilete se pot găsi pe www.techsylvania.co.

Despre Techsylvania

Techsylvania este una dintre cele mai mari conferințe est-europene din domeniul IT și al tehnologiei, care ajunge anul acesta la a treia ediție. Anual, evenimentul ce are loc la Cluj-Napoca adună sute de participanți pasionați de industria tehnologiei, alături de speakeri de top din domeniu și cele mai noi gadget-uri de pe piață. Tot în cadrul celor 4 zile de eveniment are loc și un concurs destinat programatorilor. Biletele pentru conferință se pot achiziționa de pe www.techsylvania.co.

__________

Securitatea IoT aproape că lipsește cu desăvârșire, de aceea este atât de important să muncim mult și la acest capitol. Este bine să vă reamintiți de asta, mai ales dacă aveți pe-acasă becuri colorate controlate prin WiFi, printre altele. De asemenea, odată cu nou-lansatele headseturi pentru realitate virtuală, deopotrivă cu Microsoft HoloLens și Windows 10 IoT, cumva ne vom îndepărta de acest rudimentar IoT și vom ajunge acolo unde visează toți futuriștii, la Internetul pentru tot.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.