[Advertorial]

Mi-aștern gândurile cu tine ca-ntr-un sipet scufundat
Între țărmuri stâncoase cu plaje ascunse și vii
Pe care crabii merg înapoi înspre mare
Și apoi înapoi spre uscat.

Vezi tu? Dacă mi-aș fi o mare
Tu ai fi fost nisipul auriu ce m-ar fi tulburat,
Iar de mi-aș fi fost prea înalt țărm
Tu ai fi fost marea ce se-nfruptă din mine neîncetat.

Ți-am promis atunci marea cu toată sarea sa,
Iar după mai multe apusuri,
Poate e mai bine așa,
Am plecat spre alte orizonturi fierbinți
Și am rămas în gură doar amăreala plecării mele.

Mi-ai promis că vom fi ca două firicele de nisip
Și am și fost, ce-i drept, câte-n lună și în stele,
Și am crezut, pentru mine părea real și important,
Tot ceea ce dorința din mine-mi spunea.

Poate te iubeam așa-și-așa
Este și acesta un fel impropriu de a iubi
De a avea și de a visa.
Dar tu mi-ai împlinit așteptările și te-am uitat!
Eram tânăr
În anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă… și ceva.

Amu, poemul nu e trist
Fiindcă-n sipet aveam un act de garanție
De la Oktal venea, și-mi părea mie
Că cineva acolo sus mă cam iubea.

Acesta este un magazin online
Și are treabă cu natura
Cum are melcul cu murătura,
Dar numa’ zic, amu, că-i fain.

Se și vede că n-am nicio treabă cu rimele,
Dar am avut treabă cu magazinul online,
Ce-i drept, acum port o poezie cam știrbă
Ce nu i-ar fi plăcut lui Paul Verlaine.

Scris pentru SuperBlog 2012, în afara competiției.