Toamna, cocorii găsesc ruta spre destinația mai caldă într-o manieră inexplicabilă științei. În deșert maurii găsesc drumurile spre oaze printre dunele mișcătoare printr-un mecanism inexplicabil mie. Dar și eu, la rândul meu, pe biroul meu, găsesc cele trebuincioase printr-un mecanism inexplicabil lumii.

Mă rog, tot haosul aparent de pe birou are o anumită logică subtilă, așa cum și legile subtile ale universului sunt simțite dar puțin explicate…

Astfel, obiectele cel mai des folosite sunt puse pe talpa piciorului primului monitor, după cum urmează: un hub USB, un cititor de carduri multe-zeci în câteva (42-6), două stick-uri 3G (RDS și Vodafone) pentru rarele momente când îmi cade internetul fix și am nevoie să mă conectez la rețea înainte să intru în sevraj…

În monitorul LCD din stânga , în portul USB inferior, am montat un Hub USB permanent, de tip caracatiță neagră, la care am conectat tastatura iluminată, mouse-ul, microfonul Logitech pe USB pe care toată lumea îl critică la capturi de ecran, dar care merge foarte bine pe Skype, o cameră web tot Logitech, dar fără drivere, în timp ce în portul USB superior am înfipt cablul de date de la aparatul foto Sony A35, deoarece am constatat că transferul imaginilor este mult mai rapid prin aparatul foto decât prin Hub-ul USB… Și, era să uit, tot acolo am conectat și un TV tuner pe USB, ca să mă pot uita la ceva, când am chef. Și cablul de la iPhone, singurul cablu alb într-o masă de cabluri negre.

În dreapta, la un unghi de 12 grade față de mousepad-ul cu silicon pentru încheietură, pentru că nu mai pot lucra fără așa ceva, am pus un al doilea monitor LCD. Acesta este mai bun pentru filme, fiindcă așa l-am reglat, deși ultima dată când m-am uitat la un film a fost… nici nu-mi amintesc, acum vreo o lună, poate. No, acest monitor n-are niciun port USB, așa că mi-am cumpărat niște fire prelungitoare de USB pe care le-am pus între monitoare și care sunt puse în ordine, acestea fiind folosite în ordine descrescătoare de la dreapta la stânga…

Evident, întrucât nu-mi place să am zeci de mii de fire pe birou, le-am acoperit pe toate cu o stivă sănătoasă de bonuri de cumpărături din impresionanta-mi colecție personală, astfel încât acestea se întind ca o plajă în fața monitoarelor (munți) care sunt flancate în spate, pe toată lungimea biroului, de sistemul audio al cărui subwoofer mărginește spre stânga suprafața orizontală a biroului.

Întrucât acest subwoofer cu amplificator are un imens LED albastru, am fost nevoit să-l acopăr cu diverse, la un moment dat acoperindu-l cu un card de la BT și care-mi expirase. De asemenea, în fața subwooferului, deci în stânga tastaturii, țin și uneltele de adăpat, după cum urmează: o cană de cafea cu lapte, mai niciodată goală, pentru că aproape niciodată nu-mi termin cafeaua înainte să plec la muncă, un pahar cu apă, aproape mereu uscat, pentru că apa o beau din alte pahare pe care le în în bucătărie, și tot acolo mai țin și una sau două (câte încap) doze de bere goale, de obicei Ciuc Radler sau un pahar de vin, niciodată consumat în totalitate.

Privit din exterior, colțul acesta de rai pare a fi un haos fără noimă, dar totul este organizat logic și fără cusur. De exemplu, țin cănile în stânga pentru a putea scrie în continuare în timp ce-mi beau cafeaua. La fel, cana termos de la Starbucks – singura care nu curge – o țin în dreapta, puțin mai încolo de mouse pad, pentru ca atunci când plec de la PC să nu uit să o iau cu mine pe unde mă duc. De fapt, zona din dreapta biroului meu este una pentru depozitare pe perioade nedefinite a unor chestii de care s-ar putea să am nevoie în momentul următor.

Astfel, dincolo de dezordinea aparentă, totul se întâmplă logic și acolo: pe talpa celui de-al doilea monitor am STB-ul (Set Top Box) de la RDS, peste care am pus telecomanda, pentru că eu sunt dreptaci și uneltele de control le folosesc predominant cu mâna dreaptă. Și, pentru că spațiul ăla este pentru depozitare, la marginea de sub butonul de pornire al monitorului din stânga, țin cheile și cardul de acces la muncă.

Mai mult, pentru că suprafața orizontală este la mare valoare pe biroul meu și așa neîncăpător, router-ul D-Link îl țin cocoțat în spatele monitorului din stânga, lângă un Hub USB cocoțat și el, pentru că mănunchiul de cabluri l-am prins cu bandă adezivă de birou, ca să nu atârne, magistrala de cabluri ce pleacă de la birou la unitate având grosimea brațului meu…

Pe subwooferul din stânga țin o agendă din care rup foi, ca să n-o mai caut, când trebuie să dau citirile la asociație. Și tot acolo țin și o lumânare cu lavandă într-un borcănaș frumușel, luată de mine din real, – Hypermarket când am fost prima dată pe la ei – știați că sunt sentimental, nu? – iar între subwoofer și monitor țin încă un microfon – analogic, de data asta – conectat și el la PC și aruncat neglijent într-o dungă…

După cum vedeți, totul este pus logic și cu cap, în ciuda aparențelor. Ce-mi influențează munca, dar fără a o întrerupe, este în stânga, ce e de lucru e ținut în dreapta și ce este de evaluat la plecare – atunci când opresc monitorul – se află între monitorul principal și tastatură: cheile, telefoanele, cartela de la muncă…

Practic, ceea ce pentru alții pare o oază de haos, pentru mine este o personalizare eficientă a spațiului de lucru, optimizată pentru a reduce din timpii morți dintre procesele și acțiuni.

Astfel, când plec de la biroul de acasă, în câteva secunde am luat tot ce-mi trebuie. Și, când ajung la biroul de acasă, biroul meu de blogger, îmi pun lucrurile conform modelului descris mai sus. Și, să nu vă spun!, orice abatere de la algoritmul de mai sus este gravă, debusolându-mă și făcându-mă să uit chestii…

Ei, voi cum vă organizați biroul, acest spațiu de lucru sau de joacă?