Nu, nu exagerez. Constat, cu amărăciune, că pentru unii cărţi srise de Karl May sau Thomas Hardy sunt doar nişte gunoaie, nişte jeguri de care să se lepede. De fapt mi se pare de-a dreptul deprimant, sincer să fiu.

Nu cred că ne putem ridica din negura decadenţei, a delăsării, a întunericului şi nimicniciei spirituale fără literatură, fără cultură, fără a împrumuta o fărâmă şi din gândirea sau emoţiile altora. Pentru că literatura asta înseamnă, îmbogăţirea orizontului personal prin împrumutarea unor emoţii, gânduri şi trăiri ale unor oameni care au ales să le facă publice şi disponibile.

Imaginea următoare, aşadar, mi s-a părut profană. Parcă m-a înjunghiat un pic acolo unde mă doare, în calitate de artist. Calitatea poeziilor mele poate fi dezbătută, etc. Nu asta este esenţial, ci faptul că, până la urmă, creaţia este inhibată. Şi aşa muza fuge de mine cu şapte picioare, când mai văd şi asta parcă-mi vine să-mi bag peniţa în călimară şi să-nchid prăvălia.