Biserica Evului Mediu Post-Modern

[Atenție! Textul acesta conține sublime afuriseli de dulce, prea puțin oportune în perioada postului.] Dom’ne, constat că BOR este motorul principal pentru ev-medierea (aducerea în Evul Mediu, n.r.) post-modernă a societății românești. Și, evident, nu pot să tac în privința asta.

Precum în perioada pre-renascentistă biserica se opunea reformelor sociale anti-feudale – condamnându-le – în același timp propunând o serie de alternative de reformă ce, paradoxal, i-ar fi permis bisericii să funcționeze în continuare fără niciun fel de reformă, așa acum și BOR practică această formă de inchiziție culturală.

or, eu wxact asta vreau să evidențiez, că o instituție care are nevoie de reformă și care se opune acesteia, se opune însăși reformei sociale și firescului mersului normal al societății! Ceea ce este destul de usturător pentru popor.

Astfel, biserica refuză să vadă că întreaga conducere este formată din eretici, în frunte cu Înalt-Anticristul Daniil și cu hoarda sa de mitropoliți și iobagi întru păgânism ce – cum a fost cazul și la Cluj – pun la conducerea Mitropoliilor din subordine nu sfinți, nu oameni adorați de popor ci popor adulator de cele materiale sau nesfinte…

Biserica refuză să vadă preoții care nu duc la groapă fără bani, care se îmburdă din sărăcia altora, care propășesc sclavia religioasă, BOR refuză să vadă că a crescut ca un cancer în sânul unui popor prea fragil pentru a se putea apăra, iar acum aceasta urlă că poporul e cancerul iar ea e mântuirea.

Îmi pare rău, pe Înalt-PreaÎntunericitul Daniil aș putea să-l scuip între ochi pentru că își face templu de sânge când poporul îi moare de foame și de sete. Iar eu, în calitate de ateu, dacă așa ceva s-ar cădea, l-aș trimite pe mitropolitul Laurențiu Streza în sfânta dumnealui mă-sa pentru fățărnicia de care dă dovadă, în numele sincerității și umanității propovăduite de un Duhovnic. Și aș vrea să le stea mielul în gât tuturor celor ce au găsit oportun a mai înălța câte un templu afurisit, când totul în jur se clatină.

Dom’ne, io pe pioșii ăștia din limuzine i-aș duce la toacă. Aș lua drugul de fier și aș toca la ei ca la… toacă. Pe fiecare preot care cere bani pentru înmormântări l-aș toca mărunt, l-aș usca și l-aș face biblii sau abecedare sau scutece absorbante.

Hai să vă zic una mișto de tot. Cică unii au mers să facă țuică la nu știu ce cazan din nu știu ce sat. Acolo, cazanul era în curtea bisericii, iar preotul le-a spus oamenilor:

– Dacă tot sunteți aici, să vă faceți un cazan de țuică, faceți-mi și mie (zece cazane, n.r.). Iar pe foc puneți crucile alea de lemn…

Sau, altul, preot într-o comună:

– Ce mă distrează babele proaste care vin la mine la spovedanie și-mi mărturisesc ce prostii fac! Cu greu mă abțin să nu râd!

Cine e hidos și păgân, deci?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.