Cruzimea față de animale din familie se învață

Amu, e drept, eram puțin cătrănit, că veneam de la o farmacie unde duduia de la ghișeu mi-a dat altceva decât ce-i cerusem, ca să-și vândă ea Cold3-ul dar, chiar și așa, nu mă leg de oameni nevinovați pe stradă…

În seara aceea, mă grăbeam să ajung acasă, mi-era foame, eram răcit – pneumonie interstițială, mai de grabă – și n-aveam nicio treabă cu nimeni, pur și simplu doream să ajung acasă, la căldurică.

Ei, venind așa, agale, la un moment dat văd o fază, cam așa: două femei plimbă un cățel, în timp ce o pisică maidaneză le depășește prin stânga, pe lângă un perete, moment în care femeia cu lesa îl lasă mai liber pe cățel, să meargă să sperie pisica și s-o latre amenințător, care pisică s-a înfoiat, s-a lipit de perete și aștepta să vadă ce se întâmplă.

În timpul ăsta, cele două femei se distrau nespus pentru că au băgat pisica în încurcătură, lucru care m-a înfuriat până peste poate. Așa că mă apropii de ele, în timp ce pisica – beneficiind de diversiune – pleacă:

– [C-un incredibil accent americănesc, nu știu de unde l-am avut.] Nu vă supărați, de ce faceți asta?

– Asta ce?, îmi spune bătrâna (era cu nepoțica adolescentă).

– De ce lăsați câinele să atace pisica?

– Ei, socializează și ei.

– Precum oaia cu lupul, sau cum?

– Haide, domnule, că nu s-a întâmplat nimic…

– N-am mai pomenit, doamnă, așa nesimțire. Cum să-i faci rău unui animal în mod gratuit? V-a făcut ceva pisica? Ce-ați avut cu ea? Dacă-i dădeam un picior în cap câinelui Dumneavoastră, cum era?

– Vai, dar nu s-a întâmplat nimic…

– Păi nu s-a întâmplat, că am intervenit eu, că dacă era după Dvs…

Doamnele s-au întors total nereverențios și au plecat, eu mi-am continuat drumul iar o mamă c-un copil râdeau copios de babe, în timp ce aceasta-i explica băiețelului că nu e frumos să lași un câine să rănească o pisică.

În fine, un bunic stricat de cap îți poate strica și ție copilul, asta este concluzia pe care am tras-o după faza asta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.